Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită cu flori, bomboane şi cadouri
Iubirea plutește în aer de ziua Sfântului Valentin. Prilej ca toți cei îndrăgostiți să își ofere cadouri și să își reînnoiască jurămintele. Florile și dulciurile aduc zâmbete și bucurie. Unii aleg să marcheze acest moment printr-o cină la restaurant, alții printr-o plimbare, o seară la film ori la teatru.
Mulți bărbați au cumpărat flori pentru soții, ca să le răsplătească grija pe care doamnele o au zilnic pentru ei.
Adelina și Ioan Orhean își aduc aminte cu drag de primele momente împreună. Povestea lor a început în urmă cu 8 ani, pe o platformă de socializare. El a dat dovadă de îndrăzneală și a făcut primul pas. Au rămas împreună și au și o fetiță de 6 ani.
Indiferent dacă s-au cunoscut față în față sau online, cei meniți să fie împreună vor găsi o cale. Este și cazul a doi locuitori ai unui azil din Iași.
Cei care vor să își sărbătorească iubirea încă o dată, au ocazia și pe 24 februarie, de Dragobete.