Zelenski propune ca statele vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean „doborâţi ţinte, apăraţi civilii”

21 mai 2024, 19:40

Încă o noapte de coşmar pentru ucrainenii din estul ţării unde ruşii presează linia defensivă a Kievului. Cum livrările de armament din Occident întârzie, preşedintele Volodimir Zelenski propune ca ţările NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. Ruşii spun că, liderul de la Kiev, cere ajutor extern pentru că armata sa are mari probleme.

Un sat din regiunea Harkov e în flăcări după atacul ruşilor de azi noapte. Dar fac presiuni şi în regiunea Sumî.

Pe de altă parte atacurile armatei lui Putin sunt direcţionate şi în sud unde armata ucraineană a reuşit noaptea trecută să doboare mai multe drone trimise spre Odesa şi Nikolaiev.

Preşedintele Zelenski se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea armamentului se iau greu şi ajutorul are întârzieri mari. El a propus ca statele vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean.

Volodimr Zelenski: Ruşii folosesc 300 de avioane pe teritoriul Ucrainei. Noi avem nevoie de cel puţin 120, 130 de avioane ca să rezistăm, să ripostăm în aer. Nu ne puteţi oferi asta acum? Bine, ne vom întoarce la apărarea antiaeriană, nu puteţi să ne oferiţi nici asta? F-16 nu puteţi, încă. Deci ne întoarcem la avioanele pe care le aveţi pe teritoriile statelor NATO vecine. Ridicaţi-le, sunt acolo, folosiţi-le, doborâţi ţinte, apăraţi civilii.

La grupul de contact pentru apărarea Ucrainei de la Ramstein, mai multe ţări au susţinut iniţiativa Germaniei de a găsi echipamente de apărare aeriană pentru Kiev. Ţări ca Belgia, Franța, Marea Britanie, Lituania, România, Spania, Statele Unite au promis că vor ajuta cu „echipamente și rachete”.

De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a avut de dimineaţă o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, discuţiile axându-se pe  sprijinul continuu pe care România îl oferă Ucrainei, pe prioritățile pentru viitorul Summit NATO și pe consolidarea securității la Marea Neagră.

Am transmis, de asemenea, angajamentul țării noastre pentru Formula de Pace a Ucrainei, a scris seful statului pe platforma X.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite