Zelenski, nou apel pentru rachete Patriot: Nu te poți apăra decât printr-un efort comun și nicio națiune din lume nu ar trebui să fie lăsată singură

27 October 2025, 08:24 (actualizat 27 October 2025, 08:30)

Într-o singură săptămână, Rusia a lansat peste o mie de drone și 50 de rachete de diferite tipuri asupra țintelor civile din Ucraina. „Nu te poți apăra decât printr-un efort comun și nicio națiune din lume nu ar trebui să fie lăsată singură în fața unei astfel de amenințări”, a atras atenția președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Patru oameni au fost uciși sâmbătă, dintre care doi în capitala Kiev, unde o rachetă balistică a lovit o piață, una dintre cele mai mari din estul Europei. Imaginile surprinse de martori, cu operațiunile de salvare desfășurate în fundal, au făcut înconjurul lumii.

Trei oameni au murit ieri la Kiev și 31 au fost răniți, printre care și șapte copii, după ce trei clădiri multietajate lovite au luat foc.

Zelenski a lansat un nou apel pentru rachete americane Patriot, prin inițiativa finanțată de partenerii europeni.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Aș dori să mulțumesc în mod special Marii Britanii și Franței. Franța a luat o decizie privind furnizarea de avioane de vânătoare Mirage suplimentare pentru Ucraina și de rachete pentru apărarea aeriană, iar Marea Britanie va continua să ne ajute cu apărarea aeriană, inclusiv cu rachete și cu producția de drone interceptoare. Vă mulțumesc pentru asta. Există, de asemenea, noi decizii privind contribuțiile la programul PURL – Finlanda și Spania.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite