Zelenski l-a numit consilier pe Oleksandr Kamîşin, fost ministru pentru producţia de armament

Oleksandr Kamîşin
Oleksandr Kamîşin
8 septembrie 2024, 19:53

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a numit duminică pe fostul ministru al producţiei de armament Oleksandr Kamîşin în funcţia de consilier extern pentru probleme strategice.

„Voi continua să lucrez pentru industria noastră de apărare”, a declarat Kamîşin pe Telegram la scurt timp după numirea sa. El a spus că se va ocupa şi de alte direcţii de importanţă strategică, dar nu a dat detalii.

Mai mulţi miniştri şi-au prezentat, la începutul săptămânii, demisiile. Printre aceştia a fost şi ministrul industriei strategice, Oleksandr Kamîşin – responsabil pentru producţia de armament.

Un decret prezidenţial a anunţat, de asemenea, că adjunctul şefului cabinetului preşedintelui Zelenski, Rostislav Şurma, unul dintre principalii săi consilieri, a fost demis din funcţie.

Preşedintele Zelenski a făcut mai multe remanieri de la începutul războiului, demiţându-l pe ministrul apărării în septembrie după scandaluri de corupţie şi înlocuindu-l pe şeful de stat major al armatei după unele eşecuri pe câmpul de luptă.

Primul său mandat prezidenţial, care a început în 2019, a expirat în mai, dar a rămas în funcţie în conformitate cu legea marţială în vigoare de la invazia rusă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite