Zelenski afirmă din nou că este pregătit să semneze acordul privind resursele minerale cu SUA
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică disponibilitatea de a semna acordul privind resursele minerale negociat cu Statele Unite, dar care nu a fost semnat după altercaţia sa cu Donald Trump vineri, scrie AFP.
„Acordul care este pe masă va fi semnat dacă toate părţile sunt pregătite„, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu acordat presei britanice înainte de a părăsi Londra.
„Dacă am acceptat să semnăm acordul privind resursele minerale, atunci suntem gata să-l semnăm„, „suntem constructivi„, a adăugat el, după ce Washingtonul a lansat duminică ideea că liderul ucrainean ar putea fi nevoit să plece dacă nu îşi schimbă comportamentul.
Tot mai multe voci republicane au cerut demisia sa, în linia ideii de lipsă de legitimitate susţinută de Donald Trump încă dinainte de întâlnirea incendiară de la Casa Albă.
„Avem nevoie de un lider care să poată discuta cu noi, să poată discuta cu ruşii la un moment dat şi să pună capăt acestui război„, a declarat printre altele Mike Waltz, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Trump.
„Dacă Ucrainei i se acordă statutul de membru NATO, îmi voi fi îndeplinit misiunea„, a transmis preşedintele Volodimir Zelenski. „Oprirea asistenţei Statelor Unite nu îl va ajuta decât pe Putin şi nu a existat nicio zi în care să nu fim recunoscători pentru sprijinul primit din partea SUA„, a mai subliniat acesta, în înregistrarea făcută în timpul zborului către casă.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Nu facem niciun pas înapoi. Aceasta este politica noastră, să fim consecvenți, indiferent de ceea ce s-a întâmplat înainte, suntem constructivi. Dacă am convenit că acesta (acordul privind mineralele) va fi semnat, din partea noastră suntem pregătiți să semnăm. Cred sincer că și Statele Unite vor fi pregătite. Poate că au nevoie de timp pentru a analiza unele lucruri. Cred că relațiile noastre (cu SUA) vor continua. Pentru că este vorba de mai mult decât de relații într-un anumit moment. Trebuie să fim deschiși. Ucraina nu este cea mai mare țară din lume, dar toată lumea poate vedea cum luptă pentru independența și libertatea sa. Contăm pe asistența din partea Statelor Unite ale Americii, fără îndoială. Cred că oprirea unei astfel de asistențe nu va face decât să-l ajute pe Putin. Și din această cauză, cred că SUA și reprezentanții lumii civilizate, liderii acestei lumi cu siguranță nu îl vor ajuta pe Putin.
Preşedintele ucrainean a mers vineri la Washington pentru a semna acest acord-cadru privind exploatarea mineralelor ucrainene de către Statele Unite.
Pentru preşedintele american Donald Trump, aceasta este o compensaţie pentru ajutorul militar şi financiar plătit de Statele Unite în ultimii trei ani Kievului în faţa invaziei ruse. Însă, nu include niciun angajament asupra unor garanţii de securitate americane pentru Ucraina, cerute de Kiev.
Dar după confruntarea în faţa presei în timpul întâlnirii cu Volodimir Zelenski, semnarea nu a avut loc.
După acest episod ieşit din comun, Volodimir Zelenski a primit duminică, la Londra, un sprijin călduros din partea aliaţilor săi la un summit la care au participat aproximativ 15 lideri europeni, precum şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi premierul canadian Justin Trudeau.
Londra şi Parisul caută o „coaliţie de voluntari” din rândul ţărilor europene care să ofere Ucrainei garanţii de securitate în cazul unui acord de pace cu Rusia, dar să beneficieze şi de sprijinul SUA.