Zelenski a prezentat sistemele robotizate terestre care au asigurat succesul unei operaţiuni în premieră în războiul din Ucraina

14 April 2026, 19:34 (actualizat 14 April 2026, 19:35)

Premieră în războiul dintre Moscova şi Kiev. Armata ucraineană a ocupat o poziţie a trupelor ruse prin operaţiuni complet robotizate, fără participarea vreunui militar ucrainean la lupte. Anunţul a fost făcut de preşedintele Zelenski, care a prezentat sistemele de ultimă generaţie dezvoltate de Ucraina. Liderul de la Kiev a făcut o vizită în Germania unde a încheiat acorduri în domeniul apărării de 4 miliarde de euro.

Armata Ucrainei a cucerit, pe front, o poziţie a trupelor ruse într-o operaţiune militară complet robotizată, în care nu a fost expus, fizic, niciun soldat ucrainean.

Preşedintele Volodimir Zelenski a prezentat, pe contul de socializare, sistemele robotizate terestre care au asigurat succesul operaţiunii. “O poziţie inamică a fost cucerită exclusiv cu ajutorul unor platforme fără pilot: sisteme terestre şi drone”, a afirmat Zelenski.

El a adăugat că mai mulţi soldaţi ruşi s-au predat fără intervenţia directă a infanteriştilor ucraineni şi că echipamentele robotizate terestre au îndeplinit deja peste 22.000 de misiuni pe front în doar trei luni.

Sistemele de ultimă generaţie care nu pun în pericol viaţa soldaţilor pe câmpul de luptă au multiple utilizări: transportul de muniţie, evacuarea răniţilor, amplasarea de mine explozive, colectarea de informaţii şi deschiderea focului asupra inamicului.

Preşedintele Ucrainean, însoţit de o echipă ministerială, s-a întâlnit cu cancelarul german şi cu membri ai guvernului său la Berlin. Friedrich Merz  a declarat că nicio industrie de apărare nu este mai inovatoare decât cea a Ucrainei.

Cancelarul german a lăudat rezistenţa poporului ucrainean şi capacitatea de luptă a forţelor sale armate. Germania şi Ucraina au încheiat acorduri de cooperare în domeniul apărării în valoare de 4 miliarde de euro.

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz: Vom pune în aplicare acest nou parteneriat strategic cu Ucraina încă din prima zi. Acest lucru transmite un semnal clar Europei, dar este și un semnal foarte clar Rusiei: nu vom șovăi în eforturile noastre de a apăra Ucraina, iar Rusia ar trebui să pună capăt acestui război cât mai curând posibil. Rusia nu are nicio șansă să-l câștige.

Pachetul de cooperare dintre Germania și Ucraina include un acord privind producția de drone despre care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ar putea deveni una dintre cele mai mari de acest fel din Europa.

Volodimir Zelenski: Ucraina este pregătită să se implice. Am încheiat un acord privind dronele. Aceasta implică capabilități moderne de apărare și deja începe să aibă În Ucraina, atacurile armatei Rusiei continuă să facă victime printre civili. Cel puţin cinci persoane au fost ucise și alte 27 au fost rănite într-un atac cu rachete rusești care a vizat orașul Dnipro.

Noaptea trecută a fost lovit portul Izmail din regiunea Odesa. Cel puțin 6 case au fost distruse, la fel și numeroase autoturisme și mașini de transport în comun.

În acelaşi timp, armata ucraineană a anunțat că a atacat peste noapte depozite de drone şi de muniţii din regiunile Doneţk şi Zaporojie controlate de Rusia.

Analiștii și oficialii occidentali spun că Ucraina a înregistrat în ultimele luni mai multe succese pe câmpul de decât Rusia şi a perturbat ofensiva de primăvară demarată de Kremlin.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite