Zeci de ore de așteptare la vama Giurgiu. Bulgarii fac lucrări la Podul Prieteniei, iar șoferii de tir sunt nevoiți să staționeze la Ruse, pe un tarif zilnic de aproape 4 ori mai mare decât colegii lor din țara vecină
Șoferii de tir reclamă că sunt nevoiți să aștepte chiar și peste 36 de ore până reușesc să treacă din Bulgaria în România. Problemele au apărut în special după ce bulgarii au început să facă reparații la Podul Prieteniei. Pe partea lor de pod lucrează în timpul zilei la structura metalică a structurii.
De aceea, au fost instituite restricții de circulație.
Transportatorii români susțin că sunt forțați de situație să stea în parcări în Ruse. Acolo au de achitat un tarif zilnic de 25 de euro, mult mai mare decât cel plătit de colegii lor bulgari, care, potrivit șoferilor români, plătesc doar 7 euro.
Lucrările la podul Giurgiu-Ruse sunt programate până pe 22 decembrie. Transportatorii le cer autorităților române să intervină pe lângă cele bulgare să amâne aceste lucrări până după sărbători.
Radu Dinescu, secretar general Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România: „Din păcate, în loc să se lucreze în 3 schimburi, vedem că se lucrează doar 8 ore pe zi. Imaginați-vă că în 5 zile dintr-o săptămână, în loc să facă 3-4 curse, fac maximum două curse, 2 zile conduc și 3 zile stau la frontieră.„
Șoferii de tir reclamă că întârzie cu livrarea mărfurilor, multe perisabile, aduse din Grecia și Turcia. De aceea, inclusiv comercianții sunt îngrijorați, mai ales că solicitările cresc exponențial acum, în prag de sărbători.
Feliciu Paraschiv, vicepreşedinte, Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii: „În perioada asta, să zic 18-25 decembrie, e cea mai mare vânzare de legume-fructe din import. (…) Orice problemă pe partea de aprovizionare duce la creșterea prețului sau chiar la terminarea stocurilor.„
Polițiștii de frontieră se așteaptă ca traficul în vama Giurgiu-Ruse să crească și mai mult odată cu apropierea sărbătorilor.
Raluca Stan, purtător de cuvânt, Poliţia de Frontieră Giurgiu: „În funcţie de situaţia operativă, suplimentăm arterele de control şi numărul poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor.„
Reprezentanții Poliției de Frontieră le recomandă șoferilor să folosească și alte puncte de intrare și ieșire din țară de la granița cu Bulgaria.