Zeci de arestări în capitala Canadei la protestul camionagiilor
Capitala canadiană Ottawa este de 2 săptămâni blocată de sute de camioane și se află în stare de urgență. Poliția a arestat cel puțin 23 de persoane în ultimele 24 de ore pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid. Potrivit oficialilor intervenția poliției este dificilă pentru că mulți protestatari au copiii cu ei în camioane. Protestul început luna trecută, după ce șoferilor li s-a impus vaccinarea pentru a putea face curse peste graniță, s-a extins în mai multe orașe, iar acum și pe principala rută comercială cu SUA
ŞOFERII DE CAMION AU BLOCAT ŞI UN POD CARE LEAGĂ CANADA DE SUA
Podul care leagă orașul american Detroit cu cel canadian Windsor este blocat de 2 zile. Pe acolo se transporta zilnc marfă în valoare de peste 320 de milioane de dolari. Parlamentul canadian s-a reunit de urgență.
PREMIERUL TRUDEAU PRESAT SĂ RIDICE RESTRICŢIILE
Justin Trudeau, premierul Canadei: Toată lumea este sătulă şi obosită de lockdowns, de măsurile pe care am fost nevoiţi să le luăm, de sacrificiile pe care le facem. Dar canadienii au răspuns prezent în ultimii 2 ani, am fost solidari, ne-am vaccinat şi aceasta este unitatea de care am dat dovadă.
Candice Bergen, lidera opoziţiei: Domnule preşedinte, ţări ca Irlanda, Suedia, Norvegia, Israel, Cehia, Marea Britanie, Spania, Danemarcaridică restricţii şi mandate şi toate au o rată de vaccinare mai mică decât Canada. Aici, în schimb avem un premier care refuză să conducă şi insistă să ne divizeze.
TREI PROVINCII, INCLUSIV QUEBEC, AU ANUNŢAT RIDICAREA UNOR RESTRICȚII
Inclusiv memebri ai partidului lui Justin Trudeau consideră că protestatarii au îngrijorări legitime privind strictețea măsurilor anti-Covid. De altfel mai puțin de 15% din șoferii de camion canadieni sunt nevaccinati, dar vehemența autorităților în pandemie i-a făcut să ceară ridicarea tuturor restricțiilor sanitare.
Și apar primele rezultate. Provinciile Alberta și Quebec au anunțat un calendar al ridicării restricțiilor în timp ce, în provincia Saskatchewan, se vor anula de săptămâna viitoare toate restricțiile, inclusiv necesitatea prezentării așa-numitului pașaport de vaccinare pentru accesarea spațiilor publice.