Ninsorile au creat probleme pe drumurile din Moldova. Mai multe mașini au rămas blocate pe drumul care leagă Suceava de Gura Humorului

18 noiembrie 2023, 18:27

În zona de munte a județului Buzău ninge de ore bune. Autoritățile sunt în alertă și încearcă încă de dimineață să țină drumurile deschise.

Mai multe mașini au rămas blocate pe drumul care leagă Suceava de Gura Humorului, între localitățile Ilișești și Păltinoasa.

Stratul de zăpadă a ajuns la câțiva centimetri grosime, destul ca să le creeze unele probleme șoferilor care aveau autoturismele echipate cu cauciucuri de vară.

În județul Neamț a nins în continuu. Probleme au fost în zonele Pipirig și Răuceți, unde s-a circulat cu dificultate. Echipajele de poliție au supravegheat traficul în zonele cele mai intens circulate.

Ninsorile în zona Moldovei vor continua și în orele următoare, însă de săptămâna viitoare vremea se va încălzi.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite