WaterLear, expoziție subacvatică la Iași
Iașiul are numeroase piscine aflate departe de zgomotul și agitația orașului fie în zona de agrement Ciric, fie in Bucium sau în locații deosebite în comunele din împrejurimi.
Nu uitam nici de ștrandul municipal și nici de piscinele din hoteluri și pensiuni.
La piscina singurului hotel de 5 stele din Moldova a avut loc joi seara vernisajul expoziției de fotografie „WaterLear”, cu imagini semnate Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Național din București.
Titlul expoziției, „WaterLear”, este o combinație între „water” (apă) și numele regelui din spectacolul shakespearian – Lear. De ce acest titlu? Expoziția poate fi vizitată sub apă, în minunata piscină din interior, cu măști speciale, puse la dispoziție de gazde pentru cei curioși.
Sunt expuse 15 portrete ale unor actori foarte cunoscuți ai Teatrului Național București.