Vreme prielnică pentru pescuitul la copcă. Distracție pe bălțile înghețate din jurul Capitalei
Pescarii spun că, pentru a fi în siguranță, gheața trebuie să aibă o grosime de cel puțin 10 cm.
Odată ce copca a fost făcută, partida de pescuit poate să înceapă.
Fiecare pescar are propriile tehnici și momeli, pe care cu greu le divulgă.
Chiar dacă au prins sau nu pește, majoritatea pescarilor au fost binedispuși și au făcut față frigului.
Pentru a rămâne cu o amintire frumoasă, pescarii cu vechime au câteva sfaturi utile pentru cei mai neexperimentați: să nu meargă niciodată singuri la pescuit, să aibă haine de schimb, termosuri cu ceai fierbinte, să meargă pe gheață în șir indian, la o distanță cât mai mare unul de altul, și să nu facă prea multe copci în aceeași zonă sau în linie dreaptă.