Vreme de vară în România. Temperaturile urcă până la 30 de grade
La noi în țară, vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor, mai ales în vest și nord-vest, unde temperaturile vor deveni deosebit de ridicate pentru această perioadă.
Atmosfera va rămâne însorită în mare parte a zilei, iar abia spre seară, în zona montană, vor apărea ploi de scurtă durată și, trecător, descărcări electrice.
Vântul va sufla slab, dar se va intensifica în est, nord-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 de grade.
Marți
Mâine vom avea tot vreme frumoasă și caldă în aproape toată țara. Cerul va fi mai mult senin, cu posibile averse doar în zona montană.
Vântul va sufla slab, dar se va simți mai mult în nord-est, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 31 de grade.
La munte
La munte, temperaturile sunt în creștere, iar cerul va fi senin până spre seară, când norii se vor aduna mai ales în Carpații Orientali. Acolo vor apărea ploi scurte și descărcări electrice.
Vântul va prinde putere pe creste, iar în stațiuni maximele vor ajunge la…
Litoral
La mare, atmosfera va fi în general plăcută, cu perioade însorite în cea mai mare parte a zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 26 de grade.
Capitală
În Capitală, ne așteaptă o zi cu adevărat de vară. Maxima va ajunge la 28 de grade, cerul va fi mai mult senin, iar soarele va domina aproape întreaga zi.
Spre seară pot apărea câțiva nori trecători, însă, per ansamblu, vom avea parte de o vreme frumoasă și foarte plăcută.

