Vouchere de vacanță au crescut numărul românilor care și-au petrecut vacanţa în ţară, au scos turismul din zona gri şi au stimulat investiţiile în domeniu

6 februarie 2024, 19:24 (actualizat 6 februarie 2024, 22:01)

Românii care mai au vouchere de vacanţă, primite anul trecut, trebuie să decidă până la finalul acestei luni unde vor cheltui banii. Vacanţa poate fi programată chiar şi spre finalul anului, dar trebuie achitată până la data expirării voucherului.

De anul acesta, regulile acordării vocherelor de vacanţă sunt diferite. Valoarea lor a crescut, însă doar unii dintre bugetari vor mai primi acest beneficiu. Agențiile de turism primesc zilnic zeci de solicitări pentru o vacanţă plătită în baza acestor tichete. Litoralul este de departe destinația preferată de românii care primesc de la angajator vouchere de vacanţă. De anul acesta, valoare voucherelor urcă până la 1.600 de lei, însă nu toţi bugetarii vor mai primi aceste beneficii extrasalariale.

MIHAI CONSTANTIN – purtătorul de cuvânt al Guvernului: Legea pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului la final de an trecut menită să reducă cheltuielile bugetare aduce ajustări pentru următorii 3 ani de zile. Voucherele de vacanţă în sistemul bugetar se acordă doar celor care au normă întreagă şi salariul lor este de cel mult 8 mii de lei net.

Turoperatorii spun că aceste vochere nu doar că au crescut numărul de români care au ales să îşi facă vacanţa în ţară, dar au scos turismul din zona gri şi au stimulat investiţiile în domeniu.

MĂDĂLINA CHIŢU – jurnalist TVR: Peste 13 milioane şi jumătate de persoane și-au făcut vacanța în România anul trecut. Cu peste 10 procente faţă de de 2022. Bucureştiul, Constanţa şi Braşovul sunt oraşele care au atras cei mai mulţi turişti anul trecut.

Datele turopertorilor arată că plata cu vouchere de vacanță a reprezentat aproape un sfert din ponderea rezervărilor. Cele mai recente estimări arată că 90% din totalul voucherelor emise în 2023, au fost deja decontate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite