Vizită surpriză a Papei Leon al XIV-lea, la un sanctuar în afara Romei
Papa Leon al XIV- lea a ieşit pentru prima dată în afara Vaticanului. A mers într-o comună aflată la aproximativ o oră de Roma pentru a vizita un altar dedicat Fecioarei Maria, apoi s-a rugat la mormântul Papei Francisc. Cu puține forțe de securitate în jur, Suveranul Pontif a fost întâmpinat cu entuziasm de mii de credincioși.
Pe locul din dreapta șoferului, cu geamul coborât, Papa Leon al XIV-lea a salutat mulţimea adunată pe străduţele din Genazzano.
Sanctuarul din Genazzano este din anul 1200 în grija Ordinului Sfântului Augustin. Suveranul Pontif s-a rugat singur la altar, apoi la icoana Sfintei Maria împreună cu clericii prezenți.
La plecare, a binecuvântat credincioșii.
Pe drumul de întoarcere spre Vatican, Sfântul părinte s-a oprit la Basilica Santa Maria Magiore, la mormântul Papei Francisc. A așezat un trandafir alb și a îngenunchiat. Sute de credincioși, mulți suferinzi, au vrut să primească binecuvântarea sa.