Viorica Dăncilă: Salut inițiativa ministrului Teodorovici privind impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. Este o măsură justă, de echitate socială

Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici
Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici
12 septembrie 2019, 11:31

„Salut iniţiativa domnului ministru Eugen Teodorovici, depusă în calitate de senator, prin care propune Parlamentului impozitarea suplimentară a pensiilor speciale. Este o măsură justă, de echitate socială, promovată deloc întâmplător în acelaşi timp cu majorarea drepturilor tuturor pensionarilor”, a declarat joi, la începutul ședinței de guvern, premierul Viorica Dăncilă, citată de Agerpres.

„Pensiile speciale reprezintă recunoaşterea unor condiţii de muncă sau unor restricţii speciale, nu înseamnă privilegii speciale. În această cheie trebuie analizat proiectul de lege, care sub nicio formă nu are scopul să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat. De altfel, impactul bugetar dovedeşte acest lucru”, a ținut să menționeze Dăncilă.

Șeful executivului a făcut apel la membrii Parlamentului să analizeze şi „să trateze cu maximă responsabilitate” iniţiativa ministrului Finanțelor.

Ministrul Finanţelor vrea ca pensiile speciale să fie impozitate cu până la 50%. Eugen Teodorovici a depus la Senat un proiect de lege care taxează pensiile între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30 de procente, iar pe cele care depăşesc aceste sume cu 50%.

Pentru pensiile de peste 10.000 de lei se va aplica şi o suprataxă de 900 de lei. Impozitarea vizează persoanele care încasează pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi sau statute speciale.

Perioada de aplicare a impozitării este totuşi limitată, până pe 31 decembrie 2025.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite