Violonistul Vlad Stănculeasa și pianistul australian James Maddox, recital de excepţie la Madrid, pentru promovarea Festivalului Enescu

22 aprilie 2024, 10:25 (actualizat 22 aprilie 2024, 15:09)

Violonistul Vlad Stănculeasa și pianistul australian James Maddox au susţinut un recital de excepţie în cadrul Conservatorului Regal de Muzică din Madrid, pentru a promova Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu care va avea loc la finalul lunii august în România.

Cei doi artişti au interpretat Schubert, Brahms şi Enescu în cadrul celei mai importante și vechi instituții de educație muzicală din Spania, fondată în anul 1830 de regina Maria Cristina.

Stănculeasa, unul dintre laureaţii Concursului Enescu, cântă pe un Sanctus Seraphino din 1739, care a aparținut lui George Enescu și marelui său elev Yehudi Menuhin.

Evenimentul a fost organizat de ICR Madrid cu sprijinul Ambasadei României, al Ministerului Culturii și ARTEXIM.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite