Violeta Alexandru atrage atenția angajatorilor: Suspendare înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu, nu i se dau sarcini de serviciu

ACTUALIZARE: Violeta Alexandru a declarat, vineri, că sunt situații în care angajatorii au cerut angajaților trimiși în șomaj tehnic să desfășoare activitate, lucru care contravine legii, iar ministrul le cere angajaților ca dacă sunt într-o astfel de situație să sesizeze Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
„În unele situații angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă. Încurajăm pe cei care au trăit o asemenea situație să se adreseze Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și să sesizeze dacă acest lucru s-a întâmplat. Eu știu că trecem printr-o perioadă dificilă, dar trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat faptul că atunci când depui o cerere cu respectarea cadrului legal și anume cu suspendarea temporară a contractelor de muncă. Suspendare înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu, rămâne într-un alt spațiu decât spațiul de muncă sau nu i se dau sarcini de făcut în această perioadă, angajatorul asumând acest lucru prin solicitarea adresată în vederea obținerii fondurilor guvernamentale”, a spus Alexandru.
Ministrul Muncii a cerut ITM-urilor din țară să urmărească astfel de situații.
„Am cerut ITM-urilor să urmărească în ce măsură există sesizări din partea angajaților cărora li s-a cerut să desfășoare activități deși erau în șomaj tehnic”, a mai spus Violeta Alexandru.
Aceasta a precizat că nu vrea să creez o situație conflictuală între angajați și angajatori, însă spune că decizia Guvernului Orban de a susține șomajul tehnic a fost făcută tocmai pentru ca angajatorii să nu își piardă angajații, adică să nu fie întrerupte definitiv contractele de muncă.
___________________________________________________________
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, aseară, pe Facebook, că după rectificarea bugetară banii au intrat în conturile Ministerului, iar astăzi sunt procesate ultimele plăți aferente lunii martie.
„De final de zi #lamuncă, am un sentiment de muncă cu folos văzând că am început, de îndată ce au intrat banii în conturile noastre după rectificarea bugetară, a doua etapă de plăți pentru #SomajTehnic. Și la ANOFM, și la ANPIS. Mâine (vineri-n.r.) sunt procesate ultimele plăți aferente lunii martie. Vor mai rămâne pentru luni, 3 zone din țară care au nevoie de verificări suplimentare. Cum a fost un proiect nou, și pentru adminstrație și pentru angajatorii/profesioniștii care au depus cereri, au apărut tot felul de situații de clarificat”, a scris Violeta Alexandru pe rețeaua de socializare.
Ministrul Muncii a mai spus că România este una dintre puținele țări europene cu un tip de sprijin guvernamental accesat simpul, șomajul tehnic.
„Am reușit. România este printre puținele țări europene cu un tip de sprijin guvernamental accesat simplu, #ȘomajulTehnic, un demers pe care l-a dus la final. De la legiferare, trecând prin consultare, prin rectificare până la plăți suntem, este adevărat, la un bilanț al primei etape de evaluare, una intermediară, după primele plăți din tot programul, cele din martie. Cu toate verificările minimale interne (verificări aprofundate se vor face după perioada de criză), cu un sistem modern de înregistrat cereri creat în câteva zile, din resurse interne, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, cu o comunicare continuă cu beneficiarii, se poate face treabă”, a mai scris Voleta Alexandru.