Vinerea Mare la Vatican. Autorul textelor rostite pe parcursul „Via Crucis” este chiar Papa Francisc

29 martie 2024, 18:38 (actualizat 30 martie 2024, 11:08)

Este Vinerea Mare pentru creștinii catolici, iar pentru prima dată în cei 11 ani de Pontificat, autorul textelor rostite pe parcursul „Via Crucis” (Calea Sfintei Cruci) este chiar Papa Francisc.

Meditațiile se vor concentra nu atât asupra evenimentelor de actualitate, cât mai ales pe „suferința lui Cristos”, emblemă a suferinței umane.

În anii trecuți, Papa Francisc a încredințat scrierea meditațiilor unor migranți, episcopi, misionari, călugări, studenți, refugiați și unor familii, reflectând o gamă largă de teme, cum ar fi războiul și pacea, migrația și experiența celor încarcerați.

În acest An al Rugăciunii, însă, Suveranul Pontif a dorit să scrie chiar el meditațiile, în vederea pregătirii Jubileului din 2025. Textele sale vor însoți cele 14 stațiuni de la Colosseum.

În aceste momente, în bazilica Sfântul Petru de la Vatican, Papa prezidează Celebrarea Pătimirii Domnului, iar la 22.15, ora României, va începe Calea Crucii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite