Viktor Orban se opune sancțiunilor față de Rusia dacă Ucraina nu reia tranzitul gazului

25 January 2025, 11:26 (actualizat 25 January 2025, 12:06)

Uniunea Europeană se pregăteşte să prelungească sancţiunile impuse Rusiei cu încă șase luni, dar premierul Ungariei sugerează că şi-ar putea folosi dreptul de veto. El cere Uniunii să convingă Ucraina să reia tranzitul gazului rusesc spre ţările europene. Viktor Orban este considerat liderul european cu cele mai bune relații cu puterea de la Kremlin.

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei: Problema extinderii sancţiunilor este acum pe agendă, dar eu am tras frâna de mână şi am cerut liderilor europeni să înţeleagă că aşa nu se poate continua. Am cerut (U.E.) să le spună Ucrainienilor să reia tranzitul gazului. Ce este oprit acum, se poate deschide din nou. Asta nu e problema Ucrainei, este o problemă pentru Europa, pentru Europa Centrală.

Orban şi prim-ministrul slovac Robert Fico insistă că pierderea livrărilor ruseşti va avea consecinţe grave asupra costurilor şi securităţii lor energetice.

Ucraina refuză categoric să reînnoiască acordul, iar UE susţine că cele două ţări pot găsi cu uşurinţă alte surse de gaz.

Orban, pus în încurcătură de Trump

Este o schimbare de mesaj pentru Orbán, care a susţinut anterior că UE ar trebui să aştepte să vadă ce va face Donald Trump cu privire la sancţiunile împotriva Rusiei înainte de a le reînnoi pe ale sale. Dar el a pierdut această linie de atac la începutul acestei săptămâni, după ce Trump l-a ameninţat în mod neaşteptat pe Vladimir Putin cu sancţiuni suplimentare. Acum, premierul ungar îşi îndreaptă tirul către Ucraina, notează POLITICO.

„Ucrainenii, în timp ce este în interesul lor să fie impuse sancţiuni, îşi bagă acum nasul şi îi manipulează pe maghiari, chiar şi pe partea energetică, deoarece nu permit gazului să ajungă din Rusia în Ungaria”, a declarat Orbán la Radio Kossuth.

Cu toate acestea, trei diplomaţi la curent cu discuţiile privind sancţiunile au declarat că încă se aşteaptă ca premierul populist de la Budapesta să permită în cele din urmă reautorizarea sancţiunilor, poate chiar de luni, când miniştrii de externe se vor reuni la Bruxelles. Autorităţile au timp până vinerea viitoare să ajungă la un acord.

Un reprezentant al UE a prezis că reînnoirea sancţiunilor va avea loc luni, chiar dacă Ungaria şi-a exprimat „rezervele” în timpul reuniunilor pregătitoare. „Le place dramatismul”, a glumit trimisul.

Agenda reuniunii de luni arată că Ungaria nu a oferit încă un verdict cu privire la ceea ce va face. Diplomaţii consideră că acesta este un semn pozitiv – un indiciu că Orbán nu le-a spus oficialilor săi să opună veto reînnoiri sancţiunilor.

„Vom vedea”, a declarat un al doilea diplomat UE. „Ungaria acţionează într-un mod destul de tranzacţional. Vor cere ceva legat de energie? … Deocamdată, nu există nicio cerere pe masă”, a dezvăluit diplomatul. În plus, el a adăugat: „Nu am auzit nimic aici, la Bruxelles” de la echipa lui Orbán de la învestirea lui Trump.

Relaţia Orbán-Trump a fost urmărită îndeaproape la Bruxelles în această săptămână, oficialii fiind dornici să vadă cum va încerca liderul maghiar să profite de faptul că are un aliat ideologic la Casa Albă. Începând de miercuri, aripa dură a celor care susţin sancţiunile au fost dornici să profite de prima abordare combativă a lui Trump faţă de Putin, cerând Ungariei să cedeze.

„Sper că guvernul Ungariei a citit mesajul preşedintelui Statelor Unite”, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, la Forumul Economic Mondial de la Davos, exprimându-şi speranţa că UE ar putea nu numai să aprobe prelungirea sancţiunilor, ci şi să adopte alte pachete de sancţiuni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite