Viktor Orban renunță la mandatul său de parlamentar în Ungaria, deși era primul pe lista partidului FIDESZ
Într-un clip postat pe Facebook, fostul premier a anunțat că în urma unei ședințe a consiliului de administraţie al Fidesz, pe care îl conduce, s-a decis inclusiv restructurarea fundamentală a grupului parlamentar. Acesta va fi condus de fostul său șef de cabinet.
Este o premieră absolută pentru Viktor Orban: dacă nu a făcut parte dintr-un guvern, el a fost parlamentar, într-o formulă sau alta, încă din 1990. Orban a mai anunțat că un congres al partidului în iunie va decide dacă va mai rămâne sau nu la conducere.
Viktor Orban, premierul în exercițiu al Ungariei: Am luat câteva decizii importante. Vom restructura fundamental grupul nostru parlamentar. Grupul va fi format luni, iar liderul său va fi Gulyas Gergely. Mandatul pe care l-am obținut în calitate de candidat principal al listei Fidesz – KDNP este, într-o anumită măsură, un mandat parlamentar al Fidesz, din acest motiv, am decis să-l returnez. Nu mai este nevoie de mine în Parlament acum, însă, în cadrul reorganizării mișcării patriotice, săptămâna viitoare vom organiza o adunare națională și am devansat congresul de conducere, programat inițial pentru toamnă, pentru luna iunie. Am condus comunitatea noastră timp de aproape patru decenii, perioadă în care am cunoscut succese și eșecuri, victorii și înfrângeri electorale. Un lucru, însă, nu s-a schimbat: această tabără a rămas,
pe tot parcursul timpului, cea mai unită și mai coezivă comunitate politică.

