Victor Ponta își apără decizia de a fi inundat satele românești în 2014, pentru a salva Belgradul. Foștii lui colaboratori îi cer să se retragă din cursă
Declarațiile lui Victor Ponta i-ar putea aduce un dosar penal după ce la Parchetul General s-au înregistrat mai multe plângeri pe numele său, pentru înaltă trădare. Însă după valul de critici din spațiul public, fostul premier, acum candidat la Președinție, își apără decizia din 2014 de a inunda satele româneşti din clisura Dunării, ca să apere Belgradul. El susţine că a fost o decizie tehnică corectă şi umană. Foştii săi colegi de partid Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu îi cer să se retragă din cursa prezidenţială. Victimă a inundaţiilor provocate de Ponta, poetul Mircea Dinescu de la Cetate crede că, prin aceste declaraţii, fostul premier s-a sinucis politic, în plină campanie electorală.
„Am salvat vieți omenești! Și sunt mândru că am avut puterea să fiu un lider adevărat, un lider care are grijă de oameni!”, și-a apărat Victor Ponta pe Facebook decizia de a inunda satele românești de pe Dunăre, pentru a salva Belgradul. Fostul premier consideră că nu a greșit nici tehnic, nici uman. Marcel Ciolacu, consilierul lui Ponta la acea vreme, i-a cerut să se retragă din cursa prezidențială, pe motiv că nu și-a apărat țara. Dar și Ponta i-a cerut demisia lui Ciolacu. Azi, premierul nu a mai comentat.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă, Doina Pană, nu își explică declarațiile lui Victor Ponta. Ea spune că nu a mai fost nevoie să deschidă vanele de la Porțile de fier și să inunde satele românești, ca să salveze Belgradul. Debitul Dunării scăzuse pentru că se rupseseră digurile în Serbia.
DOINA PANĂ, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor: Am un respect deosebit, are, din partea mea, o stimă incomensurabilă. Nu pot să înțeleg această afirmație a dumnealui.
Conacul lui Mircea Dinescu de la Cetate a fost inundat în urmă cu 11 ani, iar poetul a aflat acum cu stupoare că s-a întâmplat din cauza lui Victor Ponta. El spune că nu a primit niciun fel de despăgubiri de la guvern, așa cum a afirmat Ponta.
MIRCEA DINESCU: El e primul japonez din politichia românească care și-a făcut harakiri, fără să moară, ce-i drept. Pentru că, în plină campanie, să spui asemena prostii, că ai salvat poporul sârb în detrimentul câtorva amărâți de țărani din casele de pe malul Dunării… și pe nenorocitul de Dinescu, cu coșmelia lui…
Analiștii politici spun că Victor Ponta a reușit să își slăbească poziția în cursa electorală prin aceste declarații.
COSTIN CIOBANU, analist politic: Printr-o singură mișcare, printr-o singură declarație, Victor Ponta a reușit să-și șubrezească relația cu două părți esențiale ale electoratului de care depinde prezența sa în turul al doilea al alegerilor. Suveraniștii și pesediștii.
Sondajele de opinie îl creditau pe Victor Ponta cu șansa de a intra în turul doi alături de liderul AUR, George Simion.