Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, la Bucureşti: România şi Turcia, două ţări la Marea Neagră care trebuie să coopereze strâns, pentru securitatea regională
Securitatea în regiunea Mării Negre, dar şi proiectele de colaborare cu antreprenorii turci din România au fost printre subiectele discutate de premierul Marcel Ciolacu şi vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, la Palatul Victoria.
Demnitarul turc se află într-o vizită oficială în România. Premierul Ciolacu şi vicepreşedintele turc au vorbit despre bunele relaţii de colaborare dintre cele două ţări şi au subliniat importanţa conductei de transport a gazului natural Marea Neagră – Podişor, proiect strategic pentru întreaga regiune.
Premierul Ciolacu şi-a exprimat susţinerea pentru parcursul Turciei către Uniunea Europeană.
Vicepreşedintele Turciei are spre seară o întâlnire şi cu preşedintele Klaus Iohannis.
Cevdet Yilmaz a susţinut o declaraţie de presă comună cu premierul Marcel Ciolacu.
Înaltul oficial turc a menţionat actualul acord de deminare semnat de România, Bulgaria şi Turcia.
“Pentru asigurarea securităţii la Marea Neagră, noi suntem două ţări riverane care suntem obligate să lucrăm şi să cooperăm şi datorită alianţei pe care o avem. De la începutul războiului şi până la ora actuală am lucrat împreună cu aliaţii noştri români şi bulgari în cadrul Grupului de lucru pentru măsurile împotriva minelor în derivă de la Marea Neagră. S-a prevăzut să înceapă în cel mai scurt timp aceste activităţi comune”, a spus Cevdet Yilmaz, potrivit traducerii oficiale.
El a menţionat şi implicarea ţării sale în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
“De la începerea războiului din Ucraina, Turcia a luptat foarte mult pentru oprirea războiului, pentru asigurarea securităţii elementare globale, pentru siguranţa navigaţiei la Marea Neagră şi noi vom continua să lucrăm pe acest domeniu, datorită Convenţiei Strâmtorilor de la Marea Neagră, care ne asigură să ne asumăm o mare importanţă pentru asigurarea securităţii în această zonă, pentru a scădea tensiunea din zonă şi pentru asigurarea securităţii zonei noastre”, a arătat Cevdet Yilmaz.
Totodată, vicepreşedintele Turciei a vorbit de situaţia regională de securitate. “Suntem de partea păcii, a stabilităţii în zona noastră”, a evidenţiat el.
Cevdet Yilmaz a spus că va participa, vineri, la inaugurarea conductei de transport de gaze naturale dintre Tuzla şi Podişor. “Acest proiect este şi în beneficiul României, dar şi în acelaşi timp în beneficiul, din punct de vedere al energiei, din Uniunea Europeană”, a apreciat acesta.
Turcia este principalul partener comercial al României din afara Uniunii Europene şi prima destinaţie extracomunitară a exporturilor româneşti, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz.
El a precizat că discuţiile cu oficialul turc au vizat şi contextul de securitate actual, modalităţile optime de cooperare în plan bilateral şi ca aliaţi în cadrul NATO.
“Am avut o discuţie extrem de constructivă care a confirmat stadiul excelent al parteneriatului strategic bilateral. Ne propunem să ne concentrăm pe intensificarea dialogului, atât pe plan politic, dar mai ales pe plan economic, cu atât mai mult cu cât minoritatea turco-tătară din România are un rol deosebit de important în consolidarea relaţiilor noastre, fiind o punte durabilă între cele două ţări şi popoare. În plan politic, am discutat cu privire la perspectiva lansării Consiliului de cooperare strategică la nivel înalt între România şi Turcia, care va urma, practic, formatul reuniunilor comune de guvern. Astfel, vom putea decide priorităţile-cheie în domeniile strategice de interes pentru ambele state”, a spus Ciolacu, într-o declaraţie comună cu vicepreşedintele Republicii Turcia, la Palatul Victoria.
Premierul român a subliniat că dezvoltarea cooperării economice reprezintă “unul dintre pilonii de bază” ai relaţiilor dintre cele două ţări.
“Am salutat creşterea solidă a comerţului bilateral în ultimii ani. Turcia este principalul partener comercial al României din afara Uniunii Europene şi prima destinaţie extracomunitară a exporturilor româneşti. Avem cifre foarte bune şi pentru anul trecut când comerţul bilateral a depăşit pragul de 10 miliarde de dolari. Ne dorim ca această tendinţă de creştere să se menţină şi pe mai departe”, a adăugat prim-ministrul.
Marcel Ciolacu a menţionat cooperarea dintre cele două state în domeniile energiei, transporturilor, agriculturii, industriei de apărare, agroalimentară, prelucrătoare.
“În acelaşi timp, consider prioritar să acţionăm în ce priveşte încurajarea investiţiilor în economia românească. Avem deja proiecte de colaborare cu antreprenorii turci, aflate în diverse etape ale implementării. Dintre acestea, aş menţiona conducta de transport gaz natural Marea Neagră – Podişor, un proiect strategic pentru România, dar şi pentru întreaga regiune”, a mai arătat Ciolacu.
Acesta a afirmat că discuţiile cu oficialul turc au mai vizat contextul de securitate actual şi modalităţile optime de cooperare, atât pe plan bilateral, cât şi ca aliaţi în cadrul NATO, pentru a putea asigura securitatea la Marea Neagră şi bună a coordonare pe flancul estic al Alianţei.
În cursul după-amiezii, vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

