Balerina Alina Cojocaru: „Când oamenii îmi spun că sunt un talent înnăscut, vreau doar să țip. Nu, nu m-am născut așa! Nimeni nu s-a născut așa!”

9 decembrie 2023, 12:25

Alina Cojocaru este una dintre acele dansatoare care pare să vină dintr-un alt tărâm. Mișcările ei diafane se topesc în aer. Fie că balerina română joacă o Giselle devastată și fragilă, o Julieta îndrăgostită peste măsură, sau o Odette bogat nuanțată, dar delicată, în ”Lacul Lebedelor”, ea își bazează arta pe instinct, de parcă s-ar fi născut balerină.

Dar când spun asta, Cojocaru își strânge buzele și clătină din cap în mod mustrător. „Când toată lumea spune: „O, ești un talent înnăscut, te-ai născut cu asta!”, vreau doar să țip și să țip: „Nu, nu m-am născut așa! Nimeni nu s-a născut așa!’” Ea râde, dar e serioasă. Dansul este trudă. Poți să fii una dintre cele mai bune balerine din lume, așa cum este Cojocaru, dar nu te poți opri niciodată să muncești cu orele.

Cojocaru spune că s-a străduit să se întoarcă la balet după ce a avut al doilea copil în timpul pandemiei. În acea perioadă era hotărâtă să-și ia rămas bun de la disciplina cu care exersează. „Atunci sora mea mi-a spus: „Alina, încerci să faci totul să funcționeze cu două ore la sală. Întotdeauna lucrai cu cel puțin 10 ore (pe zi) înainte de a avea copii’”, iar Cojocaru și-a dat seama că nu există nicio scurtătură. Trebuie să facă trei ore de antrenament pe zi înainte de a începe un curs de balet și cinci ore înainte de un spectacol. Oricât de experimentat ai fi ca dansator, nu poți delega munca fizică.

La 42 de ani, Cojocaru este la vârsta la care mulți dansatori s-ar fi pensionat, dar spune că se simte „chiar foarte bine în corpul său”, iar tehnica ei rămâne uluitoare. Însă ea face trecerea într-o nouă etapă a carierei sale. După 14 ani la Royal Ballet – de unde ea și soțul ei, dansatorul Johan Kobborg, au plecat brusc în 2013 nu fără unele controverse – și șapte ani la Compania Națională Engleză de Balet, a devenit independentă și a avut spectacole în întreaga lume. Ea a primit titlul onorific OBE (n. red. – Ofițer Al Imperiului Britanic) anul acesta și rămâne în Londra cu soțul săi și cele două fiice ale lor (în vârstă de șase și trei ani).

În prezent, Alina nu doar dansează, ci este și producătoare a spectacolelor. Cea dintâi premieră importantă a sa va avea loc în ianuarie, și este un spectacol bazat pe filmul La Strada al lui Federico Fellini (din 1954). Este povestea excentricei, copilăroasei Gelsomina, o fată cumpărată de la familia ei săracă de Zampanó, un om puternic, aflat în turneu, pentru a fi asistenta/soția lui. El o învață să performeze ca un clovn în stilul lui Chaplin. Ei fac turul satelor, își câștigă existența, dar Zampanó este de-a dreptul abuziv față de Gelsomina, care își păstrează naivitatea și loialitatea față de el, cel puțin până când Zampanó ucide un artist de circ rival și întreaga ei lumea se prăbușește. Cojocaru va fi Gelsomina, cu Kobborg în rolul clovnului Il Matto și cu dansatorul italian Mick Zeni în rolul lui Zampanó. Coregrafia Natáliei Horečná incorporează baletul și dansul contemporan, iar coloana sonoră cuprinde muzica originală din film compusă de Nino Rota.

”La Strada” este elogiată de unii critici ca fiind capodopera lui Fellini, deși Alinei îi este greu s-o urmărească acum fără să țipe la ecran, pe măsură ce Gelsomina tot ratează oportunitățile de a scăpa de Zampanó. Este cu siguranță o expunere a brutalităților vieții și a dinamicii abuzului. Dar Cojocaru vede și minunea în personajul Gelsominei. „Este pur și simplu atât de pură”, spune ea. „Există o scenă în care Gelsomina găsește semințe de roșii și le plantează, deși nu petrec decât o singură noapte în acel sat. „Dar ea trebuie să le pună în pământ pentru că vor crește și este ceea ce trebuie făcut. Cineva, chiar dacă nu este ea însăși, va beneficia de asta.” Acea dovadă de altruism o emoționează pe Alina Cojocaru.

La sfârșitul filmului, când Zampanó află că Gelsomina a murit, îl vedem plângând în timp după ce s-a prăbușit pe plajă. Pentru Cojocaru, publicul descoperă până la urmă ceea ce Gelsomina a știut de-a lungul timpului: că acest om rănit și singuratic are până la urmă o inimă. „Ea vede binele, vede dragostea”, spune Cojocaru. „Este un mod atât de copilăresc de a trăi, pe care îl văd împreuncă cu fetele mele. Înainte să le am pe ele, când ploua, luam  o umbrelă. Acum, ieșim și sărim în bălți pline cu noroi.”

Alina Cojocaru are în ea puțin din Gelsomina. În urmă cu câțiva ani, ea a vorbit emoționată la Premiile Naționale de Dans despre rolul Aurorei din ”Frumoasa adormită”, o prințesă, un personaj pe care unii dansatori îl consideră slab, și despre cum, după ce a devenit mamă, a simțit că era treaba ei să „găsească lumina” în fiecare zi pentru fiica ei și asta a vrut să facă și cu personajul Aurora. Faptul este vizibil în dansul ei plin de speranță, luminos, precum și în felul ei de a fi plin de onestitate.

Artista româncă este o dansatoare care dispare în personajele ei, chiar și la repetiții. „Într-un fel, viața mea în studio și pe scenă devine mult mai reală decât afară.” Ea nu poate urmări majoritatea știrilor în acest moment, dar teatrul este un loc sigur, unde se poate deschide și să fie vulnerabilă. La fel este și pentru public. Cojocaru își amintește că, atunci când a interpretat-o pe Giselle a lui Akram Khan, a auzit pe cineva strigând de durere în momentul în care se dezvăluie că Giselle a murit.

Balerina nu este în niciun caz ruptă de ceea ce se întâmplă în lumea reală. Deși născută în România, s-a instruit la Kiev, iar când Rusia a început invazia, s-a grăbit să organizeze un spectacol de binefacere pentru Ucraina (alături de colegul dansator Ivan Putrov). Încă vorbește cu profesoara ei din Kiev. „Este singură în toată clădirea acum”, spune Cojocaru. „Dar ei merg la muncă, își continuă viața, se organizează spectacole. Atunci când aud sirenele, coboară în adăposturi. Este o lume pe care nu cred că ne-o putem imagina.” Îmi spune că profesoara ei nu avea niciodată răbdare, care nu-și pierdea timpul discutând nimicuri, dar acum fiecare apel telefonic durează mult. „Nu fac altceva decât să ascult. Simt că doar astfel pot ajuta.”

Artiștii care au rămas în Rusia și nu au denunțat războiul nu mai sunt invitați să aibă specatcole în cea mai mare parte a Europei. Dar Cojocaru îi întâlnește la gale care s edesfășoară în China. „Mi-am pus ochelarii de Gelsomina”, spune ea. „Și când văd pe cineva, văd dansatorul, văd mama și vorbesc cu acela sau aceea. Nu judec pașaportul. Dacă mă uit la oameni în acest fel, sper să găsesc binele.”

În primele interviuri, când fusese promovată ca dansatoare principală la vârsta de doar 20 de ani, Alina mai degrabă șoptea decât vorbea. Dar nimeni nu ar trebui să confunde unele dintre personajele cu ochii mari cu femeia care este acum. Dansatorii au o forță ascunsă, iar Cojocaru este cât se poate de sigură pe ea însăși ca artistă. A părăsit Baletul Regal și pentru că propriile ei idei artistice nu se potriveau cu cele ale directoarei de atunci, Monica Mason.

”De la început ni se spune cum să dansăm, cum ar trebui să ne gândim la dans. Rareori ești încurajat să întrebi: „Ce îmi place?”

„Foarte devreme ni se spune cum ar trebui să dansăm, cum ar trebui să ne gândim la dans, cum ar trebui să arate o producție”, spune ea. „Întotdeauna urmărești viziunea altcuiva. Dar rareori ești încurajat să întrebi: „Ce îmi place, ce este important pentru mine?”” Dacă dorești să evoluezi „este o provocare să găsești companii care sunt suficient de deschise și care au nivelul de rafinament pentru a susține acest lucru”, spune ea, într-o aluzie foarte fină la Baletul Regal. „Pentru mine pur și simplu nu a fost suficient. Când am simțit că am nevoie de mai mult, a trebuit să fac o schimbare.”

Totuși, ea și-a găsit inspirația cu coregraful John Neumeier la Hamburg Ballet, unde rămâne Artistă Invitată. Și acum Cojocaru își respectă libertatea absolută ca artistă, dar are încă sentimentul că este studentă. „Îmi place să învăț și încerc să fiu suficient de inteligentă pentru a reînvăța lucruri pe care credeam că le știam deja.” Provocarea în acest moment este de a echilibra o carieră internațională de dans, presiunile de a produce un nou spectacol de balet și de a avea doi copii, toate în același timp. Asta se străduiește să facă. „În momentul în care spun că știu ce fac”, spune Alina, „este timpul să-mi scot poantele din picioare”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite