Val de căldură în Europa. Autoritățile sfătuiesc turiștii să nu neglijeze măsurile de protecție. Incendii de vegetație puternice în SUA
E neobișnuit de cald, pentru luna iunie, atât în Europa, cât și peste Ocean, în America de Nord. Turcia și Grecia au lansat un avertisment turiștilor care, fiind în vacanță, de multe ori neglijează măsurile de bază necesare pe timp de caniculă. În Grecia, cel puțin 5 turiști au murit răpuși de căldură.
Turcia se confruntă cu un val de caniculă neobișnuit pentru această perioadă a anului, în sudul și vestul țării. Temperatura a depășit 40 de grade, dar nu neapărat căldura creează probleme, cât umiditatea. Sunt deja foarte mulți turiști în Turcia, iar autoritățile îi sfătuiesc să stea la umbră și să se hidrateze.
În special după veștile triste venite din Grecia, unde câțiva străini au murit din cauza caniculei. Crucea Roșie elenă atrage atenția turiștilor să reziste tentației de a se aventura în zone fără vegetație, unde nu e umbră. De asemenea, atenție la vestimentație.
Ioanna Fotopoulou, coordonator Crucea Roșie: Turiștii poartă haine închise la culoare, nu deschise, așa cum ar trebui. Nu-i vedem cu sticle de apă, nu poartă pălărie, deși e important. Îi vezi cu fața arsă de soare, deci nici protecție nu folosesc.

Locuitorii din Toronto, Canada, obișnuiți cu vreme răcoroasă în iunie, sunt acum copleșiți de căldură. Temperatura a depășit 32 de grade.
În New Mexico, Statele Unite, mii de oameni au fost sfătuiți să își părăsească locuințele amenințate de flăcări uriașe. Din cauza temperaturilor ridicate, vegetația s-a uscat și s-a aprins.
Ard mii de hectare, inclusiv în California, iar firmele de asigurări au anunțat deja că nu mai fac față cererilor de despăgubiri. Se luptă cu temperaturile deosebit de ridicate și statele Michigan și Pennsylvania.
Vânzările de înghețată au explodat în zonele afectate de caniculă. Iar proprietarii gelateriilor spun că vânzări atât de mari nu au avut niciodată la jumătatea lunii iunie.