Uzbekistan: Regiunea Mării Aral încearcă să devină o destinație turistică, în ciuda dezastrului ecologic din zonă

9 septembrie 2019, 19:12

Turiștii se plimba acum pe fundul unei mări. În anii ’60, aici totul era plin de apă. Sovieticii însă și-au dorit producții record de bumbac în Uzbekistan, așa că râurile care alimentau Marea Aral au fost deturnate pentru proiecte de irigație.

Moynaq era un port la Marea Aral. Treptat, oamenii au început să părăsească orașul din cauza problemelor ecologice și economice. Puținele familii care au rămas se gândesc cum să încropească o afacere.

Gulchekhra Khujamuratova – administrator Hotel Muynaq: „Anul trecut am luat un credit de 6.000 de dolari pentru a extinde afacerea noastră. Aşa că am reuşit să mai construim câteva camere de hotel pentru turişti. Este greu sa popularizezi locuri dintr-o zonă afectată de un dezastru ecologic.”

Anton – turist din Rusia: „Sunt locuri pitoreşti, mai aproape de natură. De aceea acum mergem să vedem ce a mai rămas din Marea Aral.”

În 2017, președintele Uzbekistanului a emis un decret prin care încurajează micile afaceri de familie. Așa au apărut și suvenirurile din regiunea Marii Aral.

Mekhriban Kusikheeva, angajat la țesătorie: „Numărul angajaţilor este în creştere.  Coasem emblema orasului Moynaq, este renumit prin peştele său.  Facem poşete, genţi, băscuţe.”

La intrarea în oraș, turiștii pot vedea pe harta cum arăta zona, plină de apă, în anii ’60 și cum arată acum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite