Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor. În intervenție, un agent a fost rănit și transportat la spital

5 April 2026, 11:27 (actualizat 5 April 2026, 16:44)

Un şofer a fost urmărit, azi noapte, pe străzile Capitalei, pentru că nu a vrut să oprească la semnalele poliţiştilor. El a fost prins şi scos cu forţa din maşină. În timpul acțiunii, un poliţist a fost rănit. În fiecare sector al Bucureştiului au fost organizate filtre de amploare. Au fost vizaţi şoferii care s-au urcat băuţi sau drogaţi la volan.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 3.00, pe Șoseaua Nordului. Polițiștii i-au făcut semn șoferului să oprească, însă acesta și-a continuat deplasarea. Agenții au solicitat sprijinul celorlalte echipaje, iar în zona bulevardului Nicolae Caramfil, autovehiculul a fost oprit la un alt filtru. Șoferul a încercat din nou să fugă, moment în care a lovit un polițist. Acesta a suferit răni la mână și a fost transportat la spital.

Oamenii legii l-au scos pe șoferul în vârstă de 20 de ani cu forța din mașina și l-au imobilizat. În urma verificărilor, s-a stabilit că el avea o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal.

Un alt bărbat a fost prins în sectorul doi mergând cu scuterul fără permis și în stare de ebrietate.

Un alt șofer a fost prins la volan în cartierul Ferentari cu o alcoolemie în aerul expirat de 0.90 mg. Toți s-au ales cu doare penale.

Sute de polițiști au fost azi noapte pe străzi. Filtrele au fost organizate pe arterele principale din Capitală. În anumite zone au fost instalate și aparate radar. Polițiștii au verificat actele șoferilor și i-au testat pentru consum de alcool sau droguri.

În urma controalelor, au fost date 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 24.000 lei și au fost constatate 4 infracțiuni. Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere. Au mai fost reținute 9 certificate de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate.

Acțiunile polițiștilor vor continua în toată perioada sărbătorilor Pascale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite