Urgenţe acoperite cu puţini medici. Există situații în care un doctor consultă peste 70 de pacienți într-o gardă
Alexandru Ştefănescu lucrează în unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Pantelimon. Vara face şi şapte, opt gărzi pe lună.
În această secţie lucrează 14 medici. Dar în perioada concediilor într-o tură rămân şi doar şase dintre ei. Epuizaţi, unii au anunţat deja că vor să plece. Să lucreze în străinătate.
Şi pacienţii au de suferit. Cei care au probleme mai puţin grave aşteaptă chiar și două ore până când îi consultă cineva.
Peste 43.000 de medici au solicitat din 2007 şi până acum Ministerului Sănătăţii documentele de care au nevoie pentru a emigra.
Pentru formarea fiecărui medic, statul român investeşte 81.000 de lei doar în timpul facultăţii. Un simplu calcul ne arată că, pentru specialiştii care au cerut acte, statul a investit 3,5 miliarde de lei.
La noi în ţară, situaţia este dramatică. În timp ce la nivel european lucrază în medie 3,3 doctori la 1.000 de locuitori, în România avem 2,5 medici la 1.000 de persoane.
Cea mai gravă situaţie este în judeţele Ialomiţa şi Giurgiu. Acolo există un singur medic la o mie de locuitori.
Situaţia s-ar putea schimba odată cu mărirea salariilor în secotrul sanitar. Un medic poate câştiga şi echivalentul a patru mii de euro pe lună.