Unele insecte ar putea duce la răspândirea pestei porcine africane, arată un studiu realizat de experți din România

Purcei
Purcei
13 aprilie 2021, 17:57

Peste 150.000 de insecte au fost recoltate din 30 de exploataţii de porci din România în care evolua boala şi ulterior sortate şi identificate în cadrul laboratorului de parazitologie USAMV Cluj-Napoca.

În urma testării prin tehnici de biologie moleculară, a fost pus în evidenţă ADN-ul virusului PPA.

“În cazul fermelor comerciale unde evolua PPA, peste 70% dintre insectele hematofage capturate conţineau ADN-ul virusului PPA, ceea ce arată că importanţa insectelor hematofage în transmitere virusului PPA ar putea fi mai mare decât se considera până în prezent”, se arată într-un comunicat ANSVSA.

Studiul, care necesită cercetări suplimentare, aduce o contribuţie relevantă în elaborarea şi aplicarea de noi strategii pentru combaterea acestei boli cu impact economic major.

Rezultatele au fost validate de experţii Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) şi au fost publicate pe site-ul instituţiei.

ANSVSA a solicitat EFSA continuarea acestor cercetări, pentru a avansa în stabilirea rolului acestor insecte în transmiterea virusului PPA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă