Una dintre victimele incendiului de la rafinăria Petrobrazi a murit la spital

Rafinarie Prahova
Rafinarie Prahova
3 mai 2023, 14:31

Bărbatul în vâstă de 59 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca, având, conform Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, arsuri de gradul III-IV, prin flacără, pe aproximativ 72% din suprafaţa corpului şi arsuri de căi aeriene superioare.

Conform informaţiilor transmise Agerpres de către reprezentanţi ai OMV Petrom, persoana în cauză era salariat al unuia dintre contractorii angajaţi în revizia rafinăriei.

„Din păcate, una dintre persoanele implicate în incidentul care a avut loc pe 1 mai la rafinăria Petrobrazi a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârsta de 59 de ani, salariat al unuia dintre contractorii angajaţi în revizia rafinăriei. Acesta fusese transportat de urgenţă, cu elicopterul, către un spital din Capitală, imediat după producerea incidentului. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Suntem în permanentă legătură cu contractorul pentru a ne asigura că familia beneficiază de tot sprijinul în aceste momente dificile”, arată sursa citată.

O altă victimă, un bărbat în vârstă de 55 de ani, care avea arsuri de gradul II-III, prin flacără, pe circa 15% din corp, a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

„O a doua persoană implicată în incident este internată, în stare stabilă. Ne exprimăm speranţa pentru o recuperare rapidă”, au mai transmis reprezentanţii companiei.

De asemenea, un bărbat de 60 de ani a suferit traumatism la un picior, însă a refuzat examinarea şi transportul la spital.

Poliţia Prahova a deschis un dosar penal în acest caz, iar cercetările, pornite iniţiat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, se extind şi pentru ucidere din culpă, a menţionat Mihaela Florescu.

„A fost constituită o echipă de investigaţie independentă, iar echipa rafinăriei cooperează îndeaproape cu autorităţile pentru a determina cauzele incidentului. Menţionăm că rafinăria se află în prima săptămână a unui proces de revizie a cărui durată este de şase săptămâni. Între timp, toate lucrările similare din cadrul rafinăriei au fost suspendate”, precizează OMV Petrom.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite