Un tânăr de 19 ani din Republica Moldova s-a înecat în râul Bega. Era student la Facultatea de Chimie
Pompieri, scafandri, polţiştiti şi echipaje medicale au participat în miercuri dimineaţă la o acţiune de căutare a unei persoane căzute în canalul Bega. După aproximativ o oră de căutări cei trei scafandrii veniți din județele Hunedoara și Arad au găsit trupul neînsuflețit al unui student în vârstă de 19 ani.
Tânărul căzut în Bega, în zona Parcului Copiilor din Timişoara, miercuri dimineaţa, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.
El era student la Facultatea de Chimie a Universității Politehnica din Timișoara, iar cu o seară înainte şi-a aniversat împlinirea a 19 ani. Tânărul era din Republica Moldova.
Prima ipoteză pe care o iau în calcul polițiștii este alunecarea în râu pe fondul consumului de alcool.
Reprezentanţii Poliţiei Timiş au anunţat că a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care a avut loc incidentul.
ISU Timiş a intervenit cu forţe sporite, inclusiv din judeţele Arad şi Hunedoara, pentru găsirea unei persoane care a căzut în Bega, miercuri dimineaţa, în zona Parcul Copiilor din Timişoara.
Două persoane care treceau prin zonă au auzit strigăte de ajutor ale persoanei căzute în apă şi au alertat imediat serviciul de urgenţă 112, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Trupul tânărului a fost dus la INML și urmează autopsia pentru a se stabili dacă acesta consumase alcool sau substanțe interzise.