Un tânăr băut și fără permis a produs un accident cu trei răniți grav, pe un drum din Hunedoara

4 iulie 2024, 18:25

Accident grav provocat de un bărbat care s-a urcat la volan, deși avea permisul de conducere suspendat. Mai mult, consumase alcool și, posibil, droguri. Atât el cât și încă două persoane din mașina în care a intrat au ajuns la spital cu răni serioase. Sunt imagini și informații care va pot afecta emoțional!

S-a întâmplat în județul Hunedoara, pe un drum intens circulat. Bărbatul care a provocat accidentul s-a gândit că poate să scape și a fugit de la locul faptei, însă a fost prins imediat. Acum are dosar penal.

Era ora 9 dimineață, când, în localitatea Veţel din județul Hunedoara, un șofer de 29 de ani, care mergea dinspre Arad spre Deva, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un autoturism condus de o tânără de 19 ani. Șoferul care a provocat accidentul a și plecat de la locul faptei, dar a fost găsit la doar câteva sute de metri de pompierii de la ISU.

Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara: În urmă testării cu aparatul etilotest a tânărului conducător auto în vârstă de 29 de ani, aparatul a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul respirat. Au reieșit și indicii cu privire la posibilă prezența a substanțelor psihoactive în organism, motiv pentru care acsta a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vedeea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise sau de băuturi alcoolice.

Ambii șoferi au fost răniți, la fel și un adolescent în vârstă de 15 ani, care se află în mașînă condusă de tânăra de 19 ani. Băiatul este cel mai grav. Toți trei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Deva.

Lucian Miron, director medical Spitalul Județean de Urgență Deva: Intubat, ventilat mecanic, cu politraumatism, ruptură de rinichi, în observație, fractură de bazin și alte traume, care sunt stabile în acest moment.

Poliţiştii au descoperit în mașina șoferului de 29 de ani resturi de țigări cu o substanță vegetală și un dispozitiv de mărunţit, ce avea urme de vegetale și pulberi de culoare albă. Oamenii legii au început cercetările și au deschis un dosar penal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite