Un tânăr a înjunghiat 4 oameni după ce judecătorii i-au scos brăţara GPS
Crima șocantă din comună Luna, județul Cluj, scoate din nou la iveală un eșec birocratic. O decizie judecătorească a lăsat o femeie și familia acesteia complet fără apărare în fața călăului lor. Un tânăr aflat sub ordin de protecție și-a atacat fosta parteneră și pe rudele acesteia, la scurt timp după ce instanța a decis să îi dea jos brățara electronică de monitorizare. Bărbatul a ajuns în arest, iar conducerea Poliţiei Române a trimis corpul de control la IPJ Cluj pentru verificări, în condiţiile în care agresorul ar fi trebuie să fie monitorizat.
El este atacatorul care a provocat măcelul din localitatea clujeană Luna. A ucis-o pe mama fostei iubite și a rănit grav trei persoane, printre care tânăra și sora ei.
Cronologia din spatele acestei tragedii arată neputința autorităților. Agresorul, în vârstă de 24 de ani, avea interdicție de a se apropia de victimă la 15 metri. Inițial, polițiștii îi montaseră o brățară GPS pentru a asigura respectarea ordinului. Bărbatul a contestat însă măsura, iar judecătorii clujeni au dispus îndepărtarea dispozitivului.
Nu este în regulă, adică 15 metri și dacă ar fi avut brățară electronică poliția nu ar fi putut să se teleporteze, dar ar fi putut să-l sune măcar să știe că îl monitorizează.
Rămas liber, individul a mers direct la locuința familiei. A înjunghiat patru persoane, printre care și pe fosta lui concubină. Mama fetei a murit pe loc, iar sora minoră a fostei iubite a fost grav rănită.
Specialiștii atrag atenția că, fără monitorizare activă în timp real, ordinele de protecție devin simple foi de hârtie.
Statul va trebuie să ofere acele evaluări ale riscului asupra unei persoane care este supusă violenței domestice astfel încât cazuri tragice să poată fi evitate.
Cazul redeschide discuția despre modificarea legislației, astfel încât judecătorii să nu mai poată revoca monitorizarea electronică în cazuri de risc iminent.
Atenție, în caz de urgenţă puteți apela la numărul unic 112. Iar dacă sunteți victimele violenței domestice sau cunoașteți persoane în pericol sunați la numărul 0800.500.333. Pentru cazurile de abuz, neglijare, exploatare sau oricare altă formă de violență asupra minorilor puteți apela numărul 119.

