Un tânăr a detonat dispozitive pirotehnice într-un tren de mare viteză din Germania. 12 răniți
Momente de panică într-un tren de mare viteză din Germania, după ce un tânăr de 20 de ani a declanșat mai multe dispozitive pirotehnice în timpul călătoriei.
În urma exploziilor, 12 persoane au fost rănite ușor. Unii pasageri au suferit traume acustice, iar alții au avut leziuni superficiale ale pielii.
După ce a declanșat dispozitivele, tânărul s-a retras într-o toaletă a trenului. Un pasager a reușit să îl încuie acolo până la sosirea autorităților.
Ulterior, suspectul a fost reținut și se află în custodia poliției. Potrivit anchetatorilor, acesta avea asupra sa și un cuțit și ar fi amenințat cu un atac.
Incidentul s-a petrecut aseară, într-un tren de mare viteză care circula pe ruta Köln – Frankfurt.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.

