Un soldat moldovean a decedat într-un incident la linia de demarcaţie cu Transnistria
Un soldat moldovean care activa la linia de demarcaţie cu regiunea separatistă Transnistria a murit joi în circumstanţe neclare, într-un rar incident produs în cei peste 30 de ani trecuţi de la conflictul militar din această zonă, relatează Reuters.
O declaraţie a Ministerului Apărării al Republicii Moldova menţionează că militarul a fost ”rănit fatal … ca rezultat al unei împuşcături cu arma aflată în posesia sa în timp ce îşi îndeplinea îndatoririle la postul său”.
Declaraţia afirmă că poliţia şi experţii legişti anchetează acest incident.
Contingente din Republica Moldova şi din regiunea separatistă transnistreană sunt staţionate la linia dintre acestea, alături de trupe ruse de ”menţinere a păcii” aflate acolo de la conflictul de scurtă durată din 1992 ce a urmat căderii regimului sovietic.
Republica Moldova a promis să reintegreze Transnistria în teritoriul său, dar incidentele la linia de demarcaţie sunt extrem de rare; cel mai recent deces al unui militar data din 2022.