Un sat şi un camping au fost izolate de un incendiu de pădure pe coasta spaniolă a Mării Mediterane, în apropiere de Franţa

Este un „incendiu complicat”, din cauza „orografiei abrupte” a zonei, a explicat Santi Lleonart, şeful operaţiunilor din cadrul departamentului de pompieri, citat într-un comunicat emis de guvernul regional catalan.
„Vântul complică lucrurile. Avem un incendiu activ pe mai multe fronturi (…); sunt incendii secundare, fără legătură între ele, în locuri la care nu am ajuns încă”, a adăugat el.
„Facem eforturi pentru a împiedica extinderea focului şi menţinem măsurile de izolare din precauţie din cauza schimbărilor bruşte ale vântului, care nu le permit oamenilor să se deplaseze în siguranţă”, a precizat el.
De la începutul după-amiezii de vineri, şi în doar trei ore, „aproximativ 200 de hectare” au fost arse, a precizat guvernul regional catalan, adăugând că 400 de hectare sunt potenţial expuse riscului de a fi mistuite de flăcări.
Din cauza incendiului din zona Portbou, un oraş spaniol aflat la graniţa cu Franţa, care găzduieşte o importantă gară, „pompierii catalani au dispus izolarea aşezării Colera, a zonei La Rovellada şi a campingului Sant Miquel”, a indicat Protecţia Civilă din regiunea catalană.
Drumul care duce la Portbou a fost închis.
Măsurile de izolare au făcut ca autorităţile din Colera să improvizeze adăposturi pentru a-i găzdui pe cei rămaşi blocaţi în zonă.
În fiecare vară, populaţia de 500 de locuitori din acest sat creşte ca urmare a afluxului de turişti atraşi de plajele spaniole.
Campingul Sant Miquel are o capacitate de 720 de persoane, potrivit unui site al guvernului catalan.
Pompierii spanioli au explicat că „operaţiunile aeriene au fost complicate” de vântul însoţit de rafale de peste 50 km/h, potrivit agenţiei spaniole de meteorologie Aemet.
La operaţiuni iau parte zece autospeciale de pompieri şi vehicule uşoare din departamentul francez Pyrénées-Orientales, care se învecinează cu zona afectată de incendiu.
Un avion francez pentru stingerea incendiilor a fost trimis, de asemenea, la faţa locului, însă nu a putut interveni din cauza vântului puternic, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor francezi.
„Pentru moment, incendiul este limitat la teritoriul spaniol”, a adăugat purtătorul de cuvânt vineri seară.
În total, 230 de pompieri spanioli şi francezi luptă cu flăcările în zonă, a anunţat guvernul catalan.
Vara trecută, Spania s-a confruntat cu sute de incendii de vegetaţie care au mistuit peste 300.000 de hectare de pădure, potrivit Sistemul european de informaţii privind incendiile forestiere (EFFIS).
Anul acesta, numărul hectarelor mistuite de flăcări se ridică la aproximativ 70.000, potrivit aceleiaşi surse.