Duminică 6 iulie 2025 | București 24˚C / Senin

Un român a fost ales primar în oraşul german Goerlitz. Muzicianul Octavian Ursu a obţinut 55 la sută dintre voturi, la alegerile locale

17 iunie 2019, 09:13

Octavian Ursu s-a născut în București și a absolvit Conservatorul înainte de a pleca în Vest. După Revoluție şi-a propus să lucreze câţiva ani în occident şi să îşi poată cumpăra instrumente noi. La 51 de ani a devenit un candidat foarte important al Partidului Angelei Merkel. În cursa pentru primăria orașului Goerlitz a avut de înfruntat un candidat de extramă dreapta.

Octavian Ursu a ales să rămană în Germania după ce şi-a întâlnit viitoarea soţie, tot muziciană. El era trompetist la Filarmonica din Goerlitz, ea, contralto. Împreună au acum două fete. Octavian s-a implicat însă şi în probleme organizatorice şi aşa a cunoscut oameni importanţi din viaţa oraşului. Prima dată i s-a propus să candideze la consiliul local în 2009. Şi a câştigat. În 2014 a devenit membru al Parlamentului regional din Saxonia iar algerile din acest an l-au făcut celebru.

Octavian are rude în zona Sibiului şi le vizitează în vacanţe. Are şi un frate, tot muzician, stabilit în Canada. Are mulţi colegi români care sunt acum foarte mândri de el.

Oraşul Goerlitz, cu 56.000 de locuitori, este foarte aproape de frontiera estică a Germaniei, un loc în care  au fost turnate cunoscute filme produse la Hollywood. Mulţi actori şi regizori le-au trimis o scrisoare deschisă localnicilor şi i-au îndemnat să nu voteze cu extremiştii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite