Un retailer gigant din Malaezia intră pe piața din România

MR DIY este unul dintre cei mai mari retaileri de articole pentru îmbunătățirea locuinței și stil de viață din Asia
20 ianuarie 2026, 11:44 (actualizat 20 ianuarie 2026, 12:21)

Retailerul cu articole pentru casă Mr. DIY, din Malaezia, parte a D.I.Y. Group, care deține și operează peste 1.000 de magazine în Malaezia, își pregătește intrarea în România, conform profit.ro.

Retailerul a lansat acum anunțuri de recrutare pentru un magazin în capitală, în Colosseum Mall.

„MR DIY este unul dintre cei mai mari retaileri de articole pentru îmbunătățirea locuinței și stil de viață din Asia, extinzându-se rapid în Europa – inclusiv în România.

Cunoscut pentru sortimentul său larg, prețurile accesibile și abordarea axată pe client, MR DIY operează peste 3.500 de magazine la nivel global și continuă să crească cu un avânt puternic. În România, misiunea noastră este de a aduce cumpărături inteligente, convenabile și la un raport calitate-preț avantajos comunităților locale. Magazinele noastre oferă o gamă largă de peste 18.000 de produse din categorii cheie, cum ar fi hardware, articole de uz casnic, electrice, papetărie, articole sportive, jucării, cadouri, accesorii auto și multe altele. Ne propunem să le facem viața de zi cu zi mai ușoară clienților noștri cu soluții practice la prețuri accesibile. La MR DIY România, construim o echipă pasionată, energică și orientată spre client. Apreciem oamenii care iau inițiativă, se bucură de mediile de retail dinamice și doresc să-și dezvolte cariera cu un brand internațional”, scrie în anunțul de recrutare.

Pentru o poziție de Store Manager este oferit un salariu net de 6.500 – 7.500 lei / lună.

Grupul are o capitalizare de piață de circa 3 miliarde dolari, conform datelor analizate de profit.ro. Este cel mai mare comerciant cu amănuntul de îmbunătățiri pentru locuințe din Malaezia.  Deține și operează peste 1.000 de magazine în Malaezia și peste 3.000 de magazine pe 10 piețe asiatice, africane și europene, inclusiv Thailanda, Indonezia, Polonia, Filipine, India, Turcia, Spania, Africa de Sud, Singapore, Brunei, Cambodgia, Hong Kong și Vietnam. Compania, lansată în 2005, și-a stabilit deja prezența în Turcia și Spania în urmă cu 5 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite