Un prim grup de migranţi ilegali care au acceptat să primească bani pentru a se „autoexpulza” a părăsit SUA

Imigranti mexicani. Sursa foto: Profimedia Images
20 mai 2025, 09:54

Un prim grup de migranţi ilegali care au acceptat să primească fiecare câte 1.000 de dolari pentru a se „autoexpulza” a părăsit teritoriul SUA luni, cu un zbor cu destinaţia Honduras şi Columbia, potrivit Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, informează marţi AFP.

În total, 64 de migranţi se aflau în acest avion care a decolat din Houston, în statul Texas, sudul SUA.

„Ei au primit fiecare un ajutor de călătorie, o compensaţie de 1.000 de dolari, şi îşi păstrează posibilitatea de a reveni într-o zi în mod legal în SUA”, a anunţat departamentul într-un comunicat.

În mod concret, 38 de persoane sunt repatriate spre Honduras şi 26 spre Columbia.

Secretarul de stat pentru securitate internă al SUA, Kristi Noem, a îndemnat şi alte persoane aflate ilegal în SUA să beneficieze de acest program denumit „Proiect de reîntoarcere în ţară”.

„Controlaţi modul în care plecaţi şi primiţi un sprijin financiar pentru a vă întoarce acasă”, a declarat Noem. „Dacă nu faceţi aceasta, sunteţi susceptibili să primiţi o amendă, să fiţi arestat, expulzat, să nu mai aveţi niciodată dreptul de a reveni” în SUA, a adăugat ea.

„Dacă sunteţi în această ţară în mod ilegal, părăsiţi ţara de bună voie acum şi păstraţi posibilitatea de a reveni eventual pe cale legală”, a mai spus Kristi Noem.

Donald Trump a promis în timpul campaniei sale electorale că va expulza milioane de imigranţi fără acte şi a luat deja mai multe măsuri de când a revenit la Casa Albă, în ianuarie, măsuri menite să accelereze expulzările.

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite