Un nou azil al groazei descoperit în județul Mureș. Cinci persoane au fost găsite într-un subsol, într-o mizerie cumplită, iar alte două ascunse după o ușă blocată

27 iulie 2023, 20:58

Şapte persoane au fost găsite în subsolul unui imobil din Bărdeşti, în condiţii improprii, în urma unui apel la 112, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Astăzi, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Râciu au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil, din Bărdeşti, mai multe persoane sunt ţinute în condiţii improprii. La faţa locului s-au deplasat, de îndată, poliţiştii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre şapte adulţi. A fost solicitată o ambulanţă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate„, a precizat IPJ Mureş.

Potrivit sursei citate, a fost sesizată unitatea de Parchet competentă şi au fost anunţaţi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, pentru luarea măsurilor legale din competenţă.

Acţiunea poliţiei a avut drept scop protejarea vieţii şi sănătăţii, oferirea de ajutor şi sprijin persoanelor vulnerabile, în special celor cu dizabilităţi şi vârstnice care se află în dificultate în anumite centre de îngrijire.

Ce au găsit autoritățile la fața locului

”Au fost găsite cinci persoane în subsol și 2 într-o încăpere, în lateral. Șapte persoane au fost găsite în plus. S-a retras licența de funcționare a acestui centru și relocăm toate persoanele care sunt în acest centru. Am luat legătura și cu aparținătorii, cu GDASPC Mureș și am găsit locurile unde le vom reloca în această seară. La SMURD avem 8 persoane care au fost evaluate”, a explicat subprefectul județului Mureș, Nicolae Pălășan.

Cea care a sunat la 112 este Georgiana Pascu, manager de programe Centru de Resurse Juridice:

Am găsit o poartă închisă cu lanț, am solicitat să ne fie deschisă, am primit acces în interior, imediat ce am intrat am văzut scările care duc la subsol. Când am coborât acolo, în spatele unei perdele improvizate din material plastic am găsit cinci persoane întinse pe cinci saltele într-o mizerie de nedescris, printre mormane de haine murdare, obiecte care nu mai erau folosite, maldăre de nisip, apă, cabluri electrice.

O tânără de aproximativ 19 ani, Maria, era într-o stare de cașexie, plină de muște, cu un pampers care nu era schimbat de câteva zile și era numai piele și os.

Apelul la 112 l-am făcut eu, Georgiana Oascu, din partea Centrului de Resurse Juridice, și am cerut ajutor de urgență din partea poliției, din partea medicilor și a asistenților medicali, pentru că starea era deosebit de grabă.

Nu erau doar persoanele din subsol. Pe finalul vizitei aici, după câteva ore de declarații cu poliție, cu salvări, cu telefoane date tuturor instituțiilor statului, pentru că, atenție, spre deosebire de critica ce ne este adusă de regulă primele autorități pe care le-am sunat au fost ale statului, nu presa! Ceea ce este cel mai grav, pentru că noi nu reușeam să identificăm toate persoanele cu actele de identitate greu găsite, am observat că lipsesc doi oameni.

Unul dintre rezidenți ne-a dus în spatele clădirii la o intrare secretă, pe o ușă unde am descoperit în spatele unei uși blocate cu pietre și cu o masă grea de metal, doi tineri într-o stare greu de descris, închiși fără aer, fără lumină”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite