Un muzeu cât istoria României. Un profesor din satul Frătești, județul Giurgiu, a strâns o colecţie impresionantă de arheologie și etnografie
Cine are drum în localitatea Frăteşti din judeţul Giurgiu poate trăi, într-un singur loc, experienţa câtorva veacuri de istorie românească. Acolo există o colecţie impresionantă de arheologie și etnografie, iar profesorul Dumitru Burlacu, căruia i se datorează totul, a descoperit chiar și actul de naștere al satului: 1586. Colecţia era mult mai impresionantă dar a atras atenţia hoţilor de-a lungul timpului, aşa că etnologii cer o legislație care să protejeze aceste valori.
Cu pași tremurânzi, acompaniat de baston, profesorul Burlacu ne primește în lumea crezului său de o viață, muzeul pe care l-a creat cu aproape 60 de ani în urmă, amenajat în cea mai veche casă din satul Frătești, construită în 1840. Colecții de unelte agricole și casnice din silex, din lemn sau metal, vase ceramice, idoli zoomorfi ori fragmentele osoase ale unui elefant preistoric, toate constituie secția de arheologie. Dascălul de geografie a slujit școala sătească mai bine de o jumătate de secol şi a avut alături nenumărate generații de elevi, cărora le-a predat o altfel de lecție.
Dumitru Burlacu, profesor, creatorul Muzeului sătesc din Frăteşti: “Te implică foarte puternic emoțional, pentru că lucrezi cu tinere vlăstare, cetățenii de mâine”.
În secţia de etnografie găsim un război de țesut, o ladă de zestre, costume populare, ștergare, mobilier, covoare, toate donate de consătenii lui. Profesorul își amintește de ultima horă a satului, specifică primelor zile de după Paști, din jurul anului 1960. A rămas doar o fotografie de atunci.
Secția de istorie are cea mai emoționantă încărcătură. Îi omagiază pe toți fiii acestei vetre, care au luptat pentru țară, începând cu anul 1877.
Emblematic este şi un document de proprietate din 1586, în care apare numele comunei Frătești. Acul în carul cu fân, printre zeci de mii de acte vechi.
Multe localităţi din România au astfel de muzee amenajate în special de profesori, dar care riscă să dispară odată cu moartea creatorilor sau după ce sunt prăduite de hoţi.
La fel s-a întâmplat și cu acest muzeu din Frătești, care cu câteva zeci de ani în urmă a fost spart, iar tâlharii au furat întreaga colecție numismatică, de câteva sute de piese, unele dintre ele de pe vremea dacilor.
Doina Ișfanoni, cercetător etnolog: „Pentru a putea să aibă dublu patronaj, respectiv Ministerul Culturii și autoritatea locală de unde ele ființează, vor trebui omologate. Criteriile de omologare n-aș zice că sunt simple”.
Profesorul Burlacu însă are cui să lase moştenire opera să de-o viaţă.
Adelina Sârbu, fiica profesorului Dumitru Burlacu: “M-am născut și am crescut în muzeu. Tata m-a luat la muzeu de când aveam trei ani. Sunt legată sufletește de muzeu, pentru că este a doua mea casă”.
Muzeul din Frateşti aşteaptă pe oricine vrea să descopere o Românie în miniatură.