Un medic a fost dat jos cu forța dintr-o cursă United Airlines. Acțiunile companiei au scăzut dramatic

11 aprilie 2017, 09:13

„Trebuie să merg acasă! Trebuie să merg acasă!” – striga cu disperare bărbatul care nu a fost de acord să se dea jos din avion.

Medic de profesie, pasagerul trebuia să ajungă neapărat la destinație, în Kentucky. Așa că a refuzat să cedeze locul, chiar dacă United Airlines oferea o despăgubire de 800 de dolari. A fost chemată însă poliția, care a intervenit deosebit de violent.

„Doamne, ce faceți?”

Pasagera care încerca să intervină verbal tocmai văzuse cum bărbatul s-a lovit de mânerul scaunului și și-a rupt buza, în timp ce poliția trăgea de el ca să părăsească aeronava.

Internetul a fost invadat de clipuri filmate cu telefoanele mobile de pasagerii scandalizați de comportamentul angajaților.

Dar cei mai scandalizați sunt chinezii din întreaga lume, care s-au mobilizat deja pe rețelele de socializare, ca să boicoteze compania.

Conducerea liniei aeriene a precizat, într-un comunicat, că angajații săi nu au făcut decât să respecte procedura pentru o asemenea situație. Directorul general și-a cerut scuze la câteva ore bune după incident. S-ar putea să-l coste, însă, slujba, pentru că, după apariția imaginilor pe internet, acțiunile companiei au căzut dramatic la bursă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite