Un hacker „etic”. Olandezul care a spart contul de Twitter al lui Donald Trump nu va fi urmărit penal. Ce parolă previzibilă folosea liderul de la Casa Albă

Olandezul Victor Gevers, în vârstă de 44 de ani, a reuşit să descopere parola contului lui Trump, confirmă parchetul, care îl prezintă drept un ‘hacker etic’.
„După ce a reuşit să se conecteze, olandezul a încercat să intre în contact cu autorităţile americane „pentru a le semnala vulnerabilitatea accesului la contul preşedintelui”, arată parchetul. „Astfel, el s-a identificat şi le-a dat sfaturi pentru a corecta această vulnerabilitate”, menționează procurorii.
Bărbatul a declarat apoi poliției olandeze că a vrut să verifice cât de vulnerabilă era parola lui Trump, dorind să evite o piratare a contului exact înainte de alegeri, date fiind „mizele importante”, indică parchetul.
Casa Albă negase conectarea hackerului, în vreme ce Twitter a indicat că nu deţinea probe ale unei deschideri de sesiune din exterior.
„În Olanda, piratarea este pasibilă de urmărire penală”, aminteşte Ministerul Public, explicând astfel de ce a fost deschisă o anchetă în privinţa hackerului. Cu toate acestea, parchetul consideră că, în aceste „condiţii speciale”, nu se impune urmărirea penală.
Potrivit autorităţilor olandeze, hackerul a accesat într-adevăr contul de Twitter al lui Donald Trump, dar „respectând criterii dezvoltate de jurisprudenţă” şi care fac din el „un hacker etic”. În plus, el nu a postat mesaje dându-se drept preşedintele american.
„Autorităţile americane au fost informate” despre rezultatele anchetei din Olanda, încheie Ministerul Public.
Victor Gevers şi-a povestit aventura într-un interviu publicat pe 22 octombrie de publicaţia lunară „Vrij Nederland”.
El a spus că încercase mai multe parole, precum ‘MakeAmericaGreatAgain’, înainte de a introduce „maga2020”, forma contractată a sloganului lui Donald Trump şi care i-a dat acces la cont, după cum a relatat în interviu.
Sursa: Agerpres