Un copil de patru ani din Iași, pe care mama îl lăsase la grădiniţă, a fost găsit singur pe stradă. Băiatul, dus acasă de polițiști. A fost demarată o anchetă şi s-a întocmit dosar penal pentru neglijenţă în serviciu
Zi de coșmar pentru mama unui copil de 4 ani din Iași. Femeia l-a lăsat dimineața la grădiniță, iar pe sora lui mai mare la școală. După mai puțin de 4 ore, s-a trezit cu o polițistă la ușă, de mână cu băiețelul ei. Vă reamintim că, la numărul de urgență 119, se pot semnala cazurile de abuz asupra copiilor.
Mama a aflat de la echipajul de poliție că băiețelul fusese găsit în preajma unei piețe agroalimentare din Iași, aflată la o distanță de peste un kilometru de grădiniță. Copilul ar fi fost singur, în bluză, pantaloni, papuci de interior și cu capul gol, rătăcit și zgribulit de frig, încercând să traverseze strada. Toate acestea au fost povestite de mamă pe o rețea socială.
„Buna seara, astăzi în jurul orei 8 mi-am lăsat copilul cel mic de 4 ani la grădiniţă, iar fata la şcoală, ca în fiecare zi de altfel. Am mers acasă liniştită ştiind că, copiii mei sunt pe mâini bune. În jurul orei 11.20 am auzit bătăi insistente în uşă, când am deschis un echipă de poliţie cu copilul meu de 4 ani de mână! Copilul a fost găsit în zona Piaţa Chirilă, de către un echipaj de poliţie, iar pe această cale vreau să le mulţumesc din toată inima mea. Copilul era singur, în bluză, pantaloni, papuci de interior şi cu capul gol, rătăcit, zgribulit de frig, încerca să traverseze strada. Am rămas şocată!! Nu primisem nici un apel de la grădiniţă să mă înştiinţeze că, copilul meu a dispărut. Am sunat eu grădiniţă, şi abia atunci au realizat!!! În fiecare zi noi părinţii ne lăsăm copiii în grija altora gândindu-ne că totul va fi bine, dar, se pot întâmpla fel şi fel de lucruri. Fiecare grădiniţă are o responsabilitate, şi se pare că nu toate sunt competente”, a povestit mama copilului, prin intermediul reţelelor de socializare.
Femeia a făcut plângere la Inspectoratul de Poliție, care, din verificările preliminare, susține că minorul ar fi părăsit incinta unității de învățământ preșcolar în timpul cursurilor.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a informat că a fost demarată o anchetă şi s-a întocmit un dosar penal pentru „neglijenţă în serviciu” după ce un copil de 4 ani a fost găsit în cursul zilei de marţi singur pe stradă, în zona Pieţei Chirilă din municipiul Iaşi, deşi mama acestuia îl lăsase la grădiniţă în urmă cu câteva ore.
„Secţia nr. 4 Poliţie Iaşi a fost sesizată, în scris, de către o femeie, de 33 de ani, cu privire la faptul că fiul acesteia, de 4 ani, a fost identificat nesupravegheat în zona Pieţei Chirilă, din municipiul Iaşi. Din verificările preliminare a rezultat că minorul ar fi părăsit incinta unei unităţi de învăţământ preşcolar, în timpul cursurilor. Acesta a fost găsit de lucrători ai Poliţiei Locale, nu prezenta urme de violenţă şi se afla într-o stare fizică bună. Copilul a fost condus în siguranţă la domiciliu şi încredinţat familiei”, a declarat, marţi seara, Adina Ciobanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.
De cealaltă parte, conducerea grădiniței a anunțat o anchetă internă pentru a stabili contextul în care s-a produs situația și a precizat că s-au luat măsuri pentru a remedia deficiențele legate de siguranța spațiului în care își desfășoară activitățile preșcolarii.
Mâine dimineață, Inspectoratul Școlar Iași va decide ce măsuri se impun, iar polițiștii au întocmit deja dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.
„Secţia nr. 4 Poliţie Iaşi a fost sesizată, în scris, de către o femeie, de 33 de ani, cu privire la faptul că fiul acesteia, de 4 ani, a fost identificat nesupravegheat în zona Pieţei Chirilă, din municipiul Iaşi. Din verificările preliminare a rezultat că minorul ar fi părăsit incinta unei unităţi de învăţământ preşcolar, în timpul cursurilor. Acesta a fost găsit de lucrători ai Poliţiei Locale, nu prezenta urme de violenţă şi se afla într-o stare fizică bună. Copilul a fost condus în siguranţă la domiciliu şi încredinţat familiei”, a declarat, marţi seara, Adina Ciobanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi, potrivit Agerpres.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

