Un copac a căzut peste o maşină, pe Transalpina. O persoană și-a pierdut viața

26 iulie 2023, 14:06

Circulaţia rutieră a fost reluată miercuri, în jurul orei 16.00, pe DN 67C – Transalpina, blocat aproape patru ore în urma unei vijelii care a doborât pe carosabil mai mulţi copaci, o femeie pierzându-şi viaţa.

„Traficul rutier a fost reluat pe DN 67C”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

___________________________

„Forţele de intervenţie au ajuns la locul evenimentului. Din nefericire, a fost declarat decesul persoanei aflate în stare de inconştienţă (sex feminin, 64 de ani). Cealaltă persoană (sex masculin, 63 de ani), a fost asistată medical, este conştientă şi prezintă leziuni minore”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Manevrele de resuscitare pentru femeie, aflată în stare de inconştienţă după ce copacul a căzut peste maşină, au fost efectuate, până la sosirea echipajelor medicale, de către participanţii la trafic.

Potrivit ISU Alba, după recunoaşterea efectuată de către echipajele prezente la locul evenimentului ar fi vorba despre 14 autoturisme blocate din cauza arborilor căzuţi pe carosabil. Un alt autoturism a fost avariat tot din cauza arborilor.

Iniţial, s-a ştiut că un copac a căzut peste un autoturism în care s-ar fi aflat două persoane, iar alte patru maşini rămăseseră blocate pe DN 67C – Transalpina în urma vijeliei.

Traficul rutier este oprit pe DN 67C, între Tău şi barajul Oaşa.

(w620) Copac cazu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Apele s-au revărsat în Oradea și în alte localități