Un centru de îngrijire din Mureș a fost închis în urma controalelor. Beneficiarii au fost relocaţi

Verificarea centrelor rezidenţiale din judeţul Mureş a avut loc în perioada 10-15 iulie 2023.
La centrul „Căsuţa lu Min” au fost găsite paturi rupte, igrasie, mucegai.
„A fost notificată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi pentru retragerea licenţei provizorii a Asociaţiei Re-Min – Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Căsuţa lu Min”, eliberată în data de 03.05.2023. Această măsură a fost luată de reprezentanţii AJPIS Mureş ca urmare a constatării unor condiţii precare de locuit (paturi rupte, igrasie, mucegai). De asemenea, în data de 11 iulie, Direcţia de Sănătate Publică Mureş a emis Decizia nr. 148 privind suspendarea activităţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă „Căsuţa lu Min”, începând cu data comunicării, motivând că funcţionarea unităţii constituie risc iminent pentru sănătatea publică„, precizează Prefectura Mureş, potrivit Agerpres.
Cei 28 de beneficiari ai centrului au fost transferaţi în judeţele de domiciliu prin implicarea Prefecturii Mureş, a prefecturilor şi DGASPC-urilor din Covasna şi Maramureş.
Conform Prefecturii Mureş, au fost verificate 91 centre rezidenţiale, dintre care 53 destinate copiilor, 29 dedicate persoanelor vârstnice, şi nouă pentru persoane cu dizabilităţi. În aceste centre se află 1.666 de beneficiari, dintre care 456 copii, 1020 persoane vârstnice şi 190 de persoane cu dizabilităţi.
Potrivit datelor furnizate de instituţiile care au efectuat verificările în teren, în cadrul acţiunilor de control au fost constatate 361 contravenţii pentru care au fost aplicate 99 de amenzi în valoare totală de 672.400 lei, cât şi 262 avertismente.
„Instituţiile care au întocmit procesele verbale în urma acţiunilor de control au transmis faptul că deficienţele identificate fac referire la: lipsa unor autorizări (ex. SSM, securitate la incendiu), neasigurarea lenjeriei curate, dezinfectate şi călcate, neefectuarea reparaţiilor necesare bunei funcţionări a unităţilor de folosinţă publică, activităţi de alimentaţie publică în spaţii cu igienă necorespunzătoare şi neaprobate/neautorizate sanitar veterinar, utilizarea unor proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentaţie publică, colectarea necorespunzătoare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală, lipsa afişării unor informaţii importante pentru beneficiari la sediu centrului, la care se adaugă alte deficienţe constatate”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Mureş.
Din comisiile mixte care au efectuat controalele au făcut parte: Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş.