Un bărbat grav rănit în exploziile de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca. Este al treilea deces în urma catastrofei de la stația GPL ilegală

Bărbatul decedat este un localnic din Crevedia, care se afla în apropierea locului primei explozii. Era unul dintre cei trei răniți aflați în stare foarte gravă, cu arsuri pe mai mult de 90 la sută din suprafața corpului.
„În cursul nopţii, a decedat la Spitalul Floreasca unul din cei doi pacienţi cu arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală. În ciuda eforturilor personalului medical, s-a ajuns la această situaţie tragică având în vedere şansele extrem de reduse de supravieţuire ale pacienţilor aflaţi în această situaţie. Adresăm compasiunea noastră familiei” – a transmis Ministerul Sănătății.
Acesta este cel de al treilea deces în urma tragediei din Crevedia, după ce doi soți au decedat într-un interval de 13 ore. Bărbatul a murit primul. A făcut infarct atunci când a văzut cât de grav rănită este soția lui. Cuplul locuia într-o casă aflată lângă stația unde a avut loc explozia. Locuința lor a fost distrusă. La Spitalul Floreasca mai sunt doi pacienți intubați, în stare gravă. De asemenea și la Spitalul Bagdasar-Arseni mai este un pacient nepalez, cu arsuri pe 95% din suprața corpului.
În alte spitale mai sunt încă 22 de pacienți internați: 11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență București; 6 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București; 3 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București; un pacient la Spitalul Universitar de Urgență București; un pacient la Spitalul Universitar de Urgență Elias București.
19 dintre cei răniți în explozii au fost externați.
12 pacienți au fost transferați în străinătate. În Belgia au ajuns doi dintre pompieri, iar unul dintre aceștia are o evoluție favorabilă, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății. Este vorba despre un pompier care are arsuri pe aproape 20% din suprafața corpului. Un pompier transferat în Milano rămâne în continuare în stare critică. Cei mai mulți oameni dintre cei tratați în spitalele din străinătate sunt intubați, iar starea lor este monitorizată continuu.