Un bărbat a atacat o patrulă de poliție trimisă la marginea Brăilei să aplaneze un conflict izbucnit între vecini

16 martie 2023, 16:52

Totul s-a întâmplat într-un cartier de case de la marginea orașului. O femeie a reclamat la 112 că un vecin face scandal și încearcă să distrugă mașina fiului ei.

Polițiștii au trimis imediat un echipaj format din doi bărbați și o femeie.

Când a văzut oamenii legii, bărbatul a devenit agresiv și a reușit să îi smulgă unuia dintre ei bastonul din mână și cătușele. Apoi a lovit-o pe polițistă în spate.

Agenții au reușit în cele din urmă să-l imobilizeze pe individ și l-au dus la secție.

Bărbatul este cercetat penal pentru ultraj și distrugere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite