Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit peste o casă în Siberia. Cei doi piloți care se aflau la bordul aparatului au murit

Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit peste o casă în Siberia
Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit peste o casă în Siberia
23 octombrie 2022, 14:32

Un avion Su-30 s-a prăbuşit „în timpul unui zbor de antrenament”, provocând un incendiu, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev. „Cei doi piloţi (care se aflau la bordul aparatului) au murit”, a precizat Kobzev, adăugând că „niciun localnic nu a fost rănit”.

Potrivit presei locale a fost un zbor de antrenament, fără muniţie, la care au participat două avioane de luptă. Echipajele trebuiau să se întoarcă la bază, dar unul dintre avioane nu a mai răspuns la apel. Piloţii din primul avion povestesc că înainte de prăbuşire, membrii celuilalt echipaj erau cu capetele lăsate într-o parte, semn că aceştia şi-ar fi pierdut cunoştinţa în timpul manevrelor de zbor. Nu există victme la sol.

Avionul s-a prăbusit într-o zonă de grădini de vară. Este al doilea accident aviatic din ultima săptămână în Rusia în care sunt implicate aeronave militare. Zilele trecute un SU – 27 s-a prăbușit în centrul orasului Eisk. Au murit 15 oameni și 20 au fost răniți.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă