Un ambalaj returnat la Roboţelul Binelui, o contribuție de un euro la cauzele sociale desfășurate de Crucea Roșie Română. Campania, în trei orașe din județul Alba

28 March 2024, 08:06

Deșeurile capătă valoare în trei orașe din județul Alba. Fiecare ambalaj returnat la Roboţelul Binelui reprezintă o contribuție de un euro la cauzele sociale desfășurate de Crucea Roșie Română. Campania, unică în țară, își propune să le arate oamenilor că pot face fapte bune fără să îi coste nimic.

Fiecare ambalaj care ajunge în “roboțel” reprezintă un pas pentru realizarea unor fapte bune, de către voluntarii de la Crucea Roșie. Amplasate în zone circulate din Alba Iulia, Sebeș și Cugir, aparatele, vopsite în culoarea roșie și decorate cu robotei, nu trec neobservate.

Aparatele de reciclat au fost donate de un producător român de astfel de utilaje, iar recompensa de un euro pe ambalaj este oferită de două firme din domeniul auto. Societatea Română de Cruce Roșie anunță că această campanie are două scopuri.

Adrian Dușa, director, Crucea Roșie Română, filiala Alba: Încercăm să convingem cât mai mulți oameni, să îi educăm că prin reciclare și printr-un mediu mai curat investim în sănătatea noastră. Apoi, tot ce se pune aici se transformă în fapte bune prin acțiunile pe care Crucea Roșie le desfășoară în comunitatea din județul Alba.

Campania “Roboțelul Binelui” va continua atâta timp cât sponsorii vor fi dispuși să sprijine inițiativa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite