Un adolescent a murit, o fată este în comă și alte două au suferit traumatisme după dărâmarea unui internat de la Odorheiu Secuiesc

19 decembrie 2023, 08:58 (actualizat 19 decembrie 2023, 20:52)

Patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături în urma prăbușirii unui perete al internatului din Odorheiu Secuiesc în care locuiau. Doar trei dintre victime au fost scoase în viață, iar una dintre acestea este în comă. Un băiat nu a putut fi salvat și s-a stins sub privirile echipelor de prim-ajutor, în ciuda eforturilor de a-l readuce la viață.

Acțiunile de căutare-salvare s-au derulat până, luni seară, târziu când forțele de intervenție s-au retras.

Potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență, după prăbușirea internatului din Odorheiu Secuiesc, un băiat a murit, o fată este intubată la spitalul din Târgu Mureș, în timp ce alte două adolescente sunt conștiente, dar au suferit diverse traumatisme.

Încă de la primele ore ale dimineții de marți, mai multe grupuri de tineri au venit să depună lumânări la locul tragediei. Tinerii spun că tragedia ar fi fost mult mai mare dacă peretele s-ar fi prăbușit noaptea.

Tot azi urmează să ajungă la Odorheiul Secuiesc doi secretari de stat.

Ministrul Educației Ligia Deca a convocat de urgență, luni seară, conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiu Secuiesc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite